În 2018 ne-am aventurat în călătoria proiectului “Pui de om în terapie” având în minte un singur scop: să transformăm terapiile intensive neonatale în centre de îngrijire centrate pe familie.
Am vorbit despre planul nostru, am strâns susținători, am organizat primul curs despre Îngrijirea centrată pe familie și am sperat că lucrurile se vor schimba foarte repede. Am sperat că vântul schimbării se va propaga la nivel intregii țări pentru că toate argumentele îngrijii centrate pe familie erau benefice nou-născutului și evoluției sale sănătoase post naștere prematură sau internare îndelungată la naștere, datorată unor afecțiuni.
După 4 ani de cursuri și peste 250 de medici și asistenți din 6 secții de neonatologie, trainuiți la cursul F.I.N.E. Nivel 1 – Îngrijirea centrată pe familie pentru creșterea gradului de dezvoltare neurologică a nou-născutului, ne-am dat seama că schimbarea adevărată vine doar cu sprijin, mentorat, follow-up, schimb de experiențe și multă implicare pe parte de donații materiale.
În 2022 ne-am schimbat strategia. Pe lângă organizarea cursului cu trainerii din UK, am adunat o echipă de mentori, care să fie inspirație și să aducă soluții pentru dificultățile cu care se confruntă medicii și asistenții din România.
Astfel s-a născut FINE-i, faza de implementare a principiilor învățate la curs. Pentru a pilota FINE-i (implementare) am ales o maternitate de nivel II, în care sun îngrijiți bebelușii veniți pe lume începând de la 32-34 săptămâni de gestație, și anume Secția nou-născuți a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare.
Lucrând îndeaproape cu dna. Dr. Șef Secție Roxana Varga, absolventă a cusrului F.I.N.E. Nivel 1 și 2, am strâns un grup de implementare format din medici și asistente din secție: dr. Zita Luczky, as. Otilia Opriș, as. Eva Boldan, as. Claudia Păcurar, as. Monica Lodina, as. Juliana Csajkos, alături Advisory Board format din: dr. Nora Silaghi (neonatolog, Spitalul Kinderklinik Dritter Orden Passau, Germania), As. Monica Petrușca (Asistentă șefă – Band 7 senior charge nurse, Secția de Terapie Intensivă Nou-născuți Royal Hospital for Children Glasgow, UK), dr. Roxana Iliescu (neonatolog, Spitalul Finaltropia București), as. Sabrina Mocanu (asistent medical specializat neonatologie), ambele doamne din urmă fiind de asemenea absolvente ale cursului F.I.N.E. Nivel 1 și 2. Echipa de facilitatori a fost formată din: Corina Croitoru (mama de gemene născute prematur și membru fondator ARNIS, Ruxandra Nan (sociolog) și arh. Oana Iacob.
Pentru a face planul de implementare ne-am strâns pe Zoom, periodic (5 întâlniri până în prezent), și am folosit metoda de strategie Design Thinking. Am pus în centru, ca scop suprem, obținerea unei îngrijiri individualizate, care să contribuie la neuro-dezvoltarea nou-născutului cu afecțiuni și am definit părțile implicate pornind de la nou-născut spre familie și comunitate, cadre medicale, ONG, instituii și Ministerul Sănătății.
Advisory Board-ul a împărtășit întregii echipe care a fost momentul definitoriu din carieră care i-a determinat să își schimbe perspectiva asupra îngrijirii nou-născutului, ca de exemplu schimburile de experiență din alte țări, momente în care au reaizat durerea resimțită de bebelușul prematur sau au avut cazuri în familie, ori au luat pentru prima data contact cu studiile prezentate la cursul F.I.N.E. despre impactul îngrijirilor medicale asupra dezvoltării neurologice a nou-născutului.
Apoi Echipa de implementare a prezentat neajunsurile și dificultățile cu care se confruntă pe secție și care îi împiedică să facă schimbări. Am definit împreună problemele și am căutat soluții pentru schimbare în pași mici, adaptați ritmului de asimilare al echipei din spital. Alte subiecte aduse în discuție, ca schimbări de adoptat în secție, au fost: hrănirea bebelușului, îmbăierea, protejarea somnului pentru creștere și dezvoltare, managementul durerii, consolidarea relațiilor echipei.
Primul ”sprint” și prima vizită în spital, în aprilie 2022, s-a concentrat pe poziționarea corectă a nou-născuților în pătuț și incubator. După 48 de ore petrecute la Satu Mare, în care am întâlnit toate cele 4 ture, am observant și am povestit despre principiile F.I.N.E., cadrele medicale și-au asumat să facă acast mic pas spre schimbare, să lucreze la îmbunătățirea poziționării bebelușilor în incubator.
La una dintre întâlnirile periodice ale echipei de implemenatre am avut-o invitată pe kinetoterapeuta Emese Szatvari care a mers voluntar, periodic în secție pentru a demostra poziționarea corectă a bebelușilor în incubator. Prezența ei a fost valoroasă pentru că toate turele din secție au învățat despre importanța unei bune poziționări în evoluția unlerioară a copilului (Emese întâlnește adesea la centrul său copilași premature cu deficiențe de postură datorare spitalizării îndelungate la naștere). Anterior, Emese Szatvari a participat la cursul F.I.N.E. Nivel 1 și la un training despre poziționare cu Kinetoterapeutul coordonator în ARNIS, Mădălin Sîrbu.
Următorul pas a fost vizita la Spitalul Kinderklinik Dritter Orden din Passau, Germania în iunie și iulie 2022, unde 7 medici și asistenți a fost primiți cu bucurie de dna. dr. Nora Silaghy, medic de origine română stabilit în Germania. Spitalul Kinderklinik Dritter Orden din Passau este un model de implementare a Îngrijirii centrate pe familie în Germania. Acolo am observant cum recoltarea se poate face ținând cont de principiile de management al durerii pentru a nu afecta creierul nou-născutului, stresându-l.
Am observant cum familiile sunt binevenite și chiar îndrumate să preia îngrijirea primară a bebelușului, cum mamele pot rămâne pe secție pe toată durata spitalizării copilului, iar tații pot vizita de câte ori și la ce oră doresc și sunt rugați să aducă un tricou purtat din care se face cuibul de poziționare al bebelușului, cum îngrijirile medicale sunt reduse la minim pentru a nu devenii nocive, cum părinților le este scris în ”fișa de post” să practice Kangaroo care cel puțin 2 ore, de mai multe ori pe zi, cum părinții sunt trainuiți de când ajung la spital cu premisa de naștere prematură, cum secțiile Ginecologie și Neonatologie colaborează strâns pentru binele copilului și al familiei.
Întâlnirea cu as. Monica Petrușca s-a concretizat la Satu Mare prin organizarea cursului ”Managementul durerii: puncția venoasă și capilară la nou-născut” pentru toate cadrele medicale din secție. În două sesiuni de câte 2 ore fiecare, As. Monica Petrușca a demonstrat pe un manechin cum se poate face recoltarea într-un mod cât mai atent cu putință pentru a nu stresa nou-născutul: de la alegerea momentului recoltării până la tehnica și cantitatea de sânge necesară. Cursul a fost organziat prin finanțarea obținută de la Pampers – P&G România. Detalii despre acest curs puteți vedea aici: https://arnis.ong/2022/06/20/atingerea/
Între timp, ARNIS a strâns fonduri și a dotat secția cu un diafanoscop, o masă pentru pregătirea cuiburilor de poziționare, scutece de muselină, care s-au alăturat materialelor donate anterior în 2020 și 2021 pentru a ajuta la integrarea părinților în secție: scaune de Kangaroo care, perne pentru hrănire, scutece, suzete de prematuri, etc. În 2022 vom finaliza donația a 6 scaune de uz medical pentru ca părinții să poată lua loc lângă incubatorul copilului lor.
Proiectul are nevoie de continuitate, pentru a aborda și celelalte subiecte de îngrijirea nou-născutului, și astfel, pas cu pas să fie implementată întreaga curriculă FINE.
ARNIS mulțumește întregii echipe medicale din SCJU Satu Mare, mentorilor din Advisory Board, kinetoterapeuților voluntari.
Mulțumim sponsorilor și donatorilor prin Debit Direct pentru proiectul ”Pui de om în terapie”.
august 2022 @ARNIS