„Odată cu el, ne naștem și noi ca mame”

Povestea unei mame cu prematur, voluntară la Centrul de sprijin ARNIS

Vă invităm să citiți o mărturie sinceră despre ce înseamnă voluntariatul la ARNIS, despre magia atelierelor din spital și despre puterea incredibilă a mamelor care se susțin reciproc. Roxana Csalai face parte din echipa de voluntare a Centrului de sprijin ARNIS. Este mamă a doi băieți, născuți prematur. A decis să împartă cu noi câteva gânduri despre cum este să fii voluntar, dar și ce înseamnă să te implici în comunitatea părinților cu prematuri, se întoarce ca voluntar prin prisma experienței ei cu prematuritatea.

Povestea Roxanei este povestea multor mame care au ales să transforme durerea în putere. Dar lupta lor nu trebuie dusă în singurătate. Mulțumim, Roxana, pentru curajul de a te întoarce acolo unde a început totul, de data aceasta ca lumină pentru alte mame.

Autor articol: Roxana Csalai
Editor: Petruța Mușetescu

Primele interacțiuni și depășirea propriilor temeri

În ultimul an, de când fac parte din ARNIS și de când particip activ la atelierele prin artă dedicate mămicilor cu bebeluși internați în Terapie Intensivă Neonatală, am avut ocazia, în primul rând, să-mi depășesc emoțiile de a intra din nou în acel spital. Prima dată a fost cu adevărat greu; emoțiile mă copleșeau și nu știam la ce să mă aștept.

Din primul atelier și de la prima interacțiune cu mămicile, îmi aduc aminte perfect cât de anxioase au ajuns în sala unde urma să fie atelierul; nu înțelegeau ce vrem de la ele. Însă, în scurt timp, s-au destins și au înțeles că suntem acolo pentru ele și puiuții lor. Maternitatea din Cluj fiind una de grad III, cei mai mulți bebeluși spitalizați sunt cu greutăți extrem de mici, fiind născuți de la 24-25 de săptămâni până la 30-32, iar asta face ca dificultățile întâmpinate de către ei să fie cu adevărat provocări de viață.

Două ore de liniște pentru sufletul mamei

Îmi amintesc perfect de una dintre mămici, care născuse un băiețel la 26 de săptămâni, cu o greutate de doar 600 g. Îi era foarte greu să se concentreze la atelierul nostru deoarece gândul ei era doar la băiețelul ei din incubator. Însă, la finalul atelierului, când a văzut păpușa de suflet și a știut că va ajunge lângă băiețelul ei în incubator, era cu lacrimi de bucurie în ochi. Acest lucru m-a făcut să înțeleg că adevărata noastră misiune e aceasta: să le dăruim un gram de speranță și să știe că suntem alături de ele în drumul lor.

La atelierul din luna martie, tematica a fost mărțișorul. Pentru acesta, activitatea dedicată sărbătorii a fost printarea unor poze cu bebelușii din incubatoare și transformarea acelor fotografii în primul lor mărțișor. Nu vă pot descrie bucuria mamelor de a avea prima poză cu puii lor. Accesul în TINN cu telefonul sau aparatul foto este strict interzis, astfel încât mămicile nu aveau până atunci poze cu bebelușii lor. Însă, odată cu atelierele ARNIS, s-a găsit o modalitate prin care personalul spitalului a făcut aceste poze, iar prin intermediul nostru, au ajuns la mame. Erau cu adevărat impresionate de acele poze; le țineau în mâini ca pe niște mici comori.

Cel mai întâlnit feedback verbal primit de la mămici a fost acela că se bucură că se face ceva și pentru ele, ca mămici. Ele sunt conștiente că pentru bebeluși se face tot posibilul să fie bine și să aibă cele mai bune condiții în maternități, însă ele rămân acolo lângă ei, zi și noapte, cu program de muls, de vizită la bebeluși, iar în rest este „timp mort”, în care au timp să își pună mii de întrebări și să aibă gânduri de toate felurile.

Prin aceste ateliere, am reușit să facem ceva exclusiv pentru ele, ca mame, ca femei, ca paciente. Sunt două ore dedicate lor, în care, prin intermediul terapiei prin artă, ajungem într-un fel sau altul și la povestea lor, la fricile lor. Au fost mămici care și-au dorit să mai discutăm și după terminarea atelierului, astfel încât, de fiecare dată, am lăsat numărul meu de telefon și le-am încurajat să mă caute când simt ele nevoia. Unele dintre ele chiar au făcut-o și m-am bucurat foarte mult. 

Trecând prin această experiență cu băieții mei, iar mai apoi cunoscând tot mai multe mămici de prematuri, realizez că foarte puține femei se așteaptă la o naștere prematură (din cauza diferitelor probleme medicale), iar toate celelalte sunt luate prin surprindere, exact ca mine, fără să știe absolut nimic despre asta, acest lucru generând realmente o traumă.

Forța de a o lua de la capăt

Andreea, o altă mămică care mi-a rămas în minte, mai avea acasă un băiețel de aproximativ 6 ani pe care l-a născut prematur și deja știa care sunt riscurile și la ce se poate aștepta. Însă, cel de-al doilea băiat al ei a venit pe lume să îi mai ofere o lecție de viață. Acesta s-a născut la numai 24 de săptămâni, iar încă din TINN a fost transferat la o clinică în străinătate pentru o intervenție la ochi. Pe Andreea am cunoscut-o la unul dintre ateliere, când încă era internată și ea cu băiatul ei, iar mai apoi am discutat și în privat, când mi-a relatat cele întâmplate.

Operația la ochi a decurs bine, însă lupta lor nu s-a oprit acolo. Până au reușit să ajungă acasă, au mai trecut prin extrem de multe încercări, dar Andreea nu s-a descurajat; știa cât de puternici sunt prematurii și câtă voință și dorință de a trăi au. Va rămâne o lecție pentru mine, în primul rând curajul unei mămici care a trecut o dată printr-o naștere prematură și a avut curajul să o ia de la capăt.

Vindecarea prin voluntariat

Magia acestei echipe este faptul că, pe mine, m-a făcut să-mi depășesc trauma unei nașteri premature. Pentru unii poate suna mult când spun „traumă”, dar, realmente, impactul asupra unei mame este incredibil de mare. Odată cu trecerea timpului, chiar dacă pare că a fost depășit momentul, adevărul este că nu se întâmplă acest lucru, ci doar învățăm să trăim cu el.

Prin acțiunile mele de voluntariat, pot să spun cu mâna pe inimă că m-am ajutat și pe mine să-mi vindec această traumă, nu doar să învăț cum să trăiesc cu ea. Simt o împlinire enormă că pot să fac ceva pentru aceste mame aflate într-o perioadă critică din viața lor și mă bucur enorm că, prin ARNIS, reușesc să fac acest lucru.