Kangaroo care – Purtarea sănătoasă a bebelușului prematur
“A person’s a person, no matter how small” (Dr Seuss)
Instinctiv, încă din prima clipă în care avem în față un bebeluș, simțim nevoia să îl luăm în brațe, să îl protejăm, să îi asigurăm un “culcuș”. Când avem de-a face cu un copil mic, prematur, atunci o mulțime de întrebări și griji ne invadează mintea: cum să îl iau, cât să îl țin, este bine ceea ce fac? Primul pas în acel moment este să respirăm adânc și să ne dăm timp pentru acomodare. Apoi, o luăm treptat!
Purtarea sănătoasă – sau babywearing-ul – este o metodă de îngrijire a bebelușului, la fel ca în brațe, oferind părintelui mâini libere. Practic, un sistem ergonomic, adecvat bebelușului, este un sistem “hands-free” pentru părinți, nu doar un mijloc de transport. Iar bebelușîi prematuri au mare nevoie “să se coacă” în brațe.
Așadar, ce avem de făcut când ajungem acasă și cum putem practică în siguranță îngrijirea “tip cangur”?
În primul rând, țin să menționez că nu există copil căruia să nu-i placă în brațe. Este o nevoie instinctivă, primară, la fel de importantă pentru el cum sunt hrană, eliminarea, somnul. Transmite acest lucru cu tot corpul, prin reflexele arhaice – manifestări automate, de adaptare la viață exterioară, transmise arhaic, genetic, cu rol în supraviețuire și dezvoltare. Aceste reflexe se diminuează considerabil, pe măsură ce bebelușul crește, până dispar complet (cu excepția reflexului de mers). De menționat că intensitatea acestor reflexe este cu atât mai mare cu cât bebelușul se naște mai devreme (prematur mare). Din fericire, reflexele lor sunt “instrucțiuni” pentru noi, adulți, atunci când știm să le “citim”:
–Reflexul de “apucare” – degetele de la mâini și de la picioare se “agață” la stimulare (poți ridică bebelușul că pe o maimuțică) – ne arată că nou-născutul simte nevoia să se “prindă” de cineva. La întrebarea “de ce?”, răspunsurile sunt multiple: 1. poziția verticală favorizează tranzitul intestinal, scade disconfortul abdominal și favorizează eliminarea gazelor. 2. prin contact cu o ființă care se mișcă, bebelușul “copiază” muscular poziția purtătorului și devine bebeluș activ (nu sedentar). 3. contactul piele-pe-piele favorizează dezvoltarea neurologică (esențială mai ales în cazul unui bebeluș prematur).
–Reflexul de “tresărire” Moro – bebelușul tresare și se sperie – se completează cu reflexul anterior. În acest caz, nou-născutul are senzația de “cădere în gol” și simte nevoia să se prindă de ceva/cineva pentru a fi în siguranță.
Așadar, copilul are nevoie să fie ținut în brațe, nu este un moft sau un capriciu. De fapt, la această vârstă bebelușii au doar nevoi. Deși auzim des expresia “se învață în brațe”, această este nefondată și chiar falsă. Că un copil să “se învețe” presupune că nivelul dezvoltatii cerebrale să fie unul capabil de asocieri complexe, de tip cauza-efect. Ori, la naștere, bebelușul nici măcar nu știe că mâna pe care o bagă în gură este a lui. Îi ia 4-5 luni să descopere că are picioare și aproximativ un an să își conștientizeze corpul (însă și atunci, dacă are în față o oglindă, crede că vorbește cu alt copil). Abia spre 2 ani învață asocierile. Am putea spune că este pe un modul basic în primul an și abia desopera cum să mănânce, să elimine, să doarmă, să meargă, etc. Are nevoie de timp pentru dezvoltare. Are nevoie de contact pentru dezvoltare optimă. Așa că bebelușii pot fi luați în brațe încă de la naștere, fără griji, dragostea nu răsfață.
Acum să aflăm ce este un sistem ergonomic și cum se alege corect produsul potrivit. Într-o lume cu acces la informațîi, avalanșă acestora poate fi covârșitoare. Un sistem ergonomic asigura bebelușului aceeași poziție ca în brațe:
– cu suport optim al capului (astfel încât să se asigure o poziție confortabilă)
– cu material moale care se întinde pe spatele copilului, fără bureți sau alte inserții care ar putea pune puncte de presiune pe coloana în dezvoltare (atenție, aici avem mitul coloanei în formă literei C, care este depășit: contează că materialul să urmeze traseul dezvoltării firești al coloanei vertebrale, ritmul în care acest lucru se întâmplă fiind diferit de la un copil la altul, mai ales în cazul prematurilor)
– cu material moale între picioarele bebelușului, care se distribuie uniform de la un genunchi la altul, tălpile fiind orientate spre corpul purtătorului (practic, copilul ne ia în brațe și cu mâinile, și cu picioarele; atenție, aici avem mitul picioarelor dispuse sub formă literei M, care este incomplet: este important că genunchii să fie mai sus decât fundulețul și picioarele orientate spre corpul purtătorului).
Ca tipuri de sisteme, avem, orientativ, 2 mari categorii:
– “carpe“: maieu kangaroo-care, wrap elastic, wrap țesut, sling cu inele, sling cu catarame, ideale pentru copii mici și prematuri
– “cu panou“: mei-tai, wrap-tai, marsupiu, ideale pentru copii mai mari (în general 3-4 luni+)
Cel care alege sistemul de purtare este, evident, copilul, în funcție de nivelul dezvoltării fizice și de particularități (suport respirator, etc), preferabil cu sprijinul personalului specializat. Indiferent ce sistem este ales pentru copil, este important să fie corect poziționat, astfel încât să fie în siguranță și confortabil:
– capul bebelușului va fi, orientativ, în zona claviculei purtătorului (adică este suficient de sus poziționat încât să avem vizibilitate asupra cailor respiratorii, pentru a ne asigura că sunt libere)
– de evitat poziția bărbiei “în piept” (aceeași recomandare se menține și pentru ținut în brațe, cărucior, scaune auto, scoici auto, etc), deoarece crește riscul de asfixie
– materialul va fi bine întins pe corpul bebelușului, pentru a oferi un suport eficient – nou-născutul nu își poate susține musculatura eficient, acest lucru se dezvoltă în timp, de aceea are nevoie de sprijin din exterior. Poți testa simplu acest lucru: să simți burtică bebelușului lipită de corpul tău, astfel încât când te miști stânga-dreapta, corpul copilului să se miște în același timp, fără a rămâne în urmă, ca o “umbră”
– suportul capului va fi la nivelul cefei (nu se mai recomandă acoperirea capului bebelușului cu material pentru susținere, deoarece crește nivelul contracturii musculare la nivelul gâtului)
Purtarea bebelușului prematur are anumite recomandări speciale. În primul rând, dacă bebelușul are suport respirator sau gavaj, manevrarea pentru poziționarea în sistem se va face lent, fără grabă, oferind suficient spațiu elementelor din jurul bebelușului, limitând mișcările necesare pentru așezare. Este utilă repetarea cu un plus sau o jucărie pentru a crește dexteritatea și a capătă încredere.
Majoritatea sistemelor de purtare au pe ambalaj recomandarea de a fi folosite după 3-3.5 kg ale copilului. Aceste recomandări se referă la tipul de activități făcute cu acel bebeluș. Mai exact, pentru un copil sub 3 kg recomandarea este să se limiteze mișcările și să se stea mult, în contact direct, prelerabil piele-pe-piele. Motivul este că, prin mișcarea corpului nostru, bebelușul ne copiază și consumă energie, imitând poziția; cantitatea de energie pe care o poate consumă e mică, deoarece are de “investit” resursele în creștere. Aici apare întrebarea “oare nu-i mai bine să îl las într-un pătuț, că acolo stă nemișcât?” Răspunsul este simplu: “nu”, deoarece, atunci când este într-un pătuț, copilul pierde repede temperatura și apare frisonul (contractură musculară rapidă ce generează căldură); în acest caz, consumul energetic al prematurului este și mai mare. Când este în brațe, atunci nu își mai “consumă” resursele pentru a-și menține temperatura corpului, purtătorul îi asigura ce este necesar. Mai mult, organismul nostru acționează că un “termostat” și are capacitatea de a varia temperatura pielii în contact cu bebelușul cu până la 2 grade + sau -, fără a ne afecta temperatura internă (cu alte cuvinte, “răcorim” bebelușul când îi e cald și îl “încălzim” când îi e frig). De asemenea, în purtarea piele-pe-piele, bebelușul normalizează nivelul glicemiei, frecvența cardiacă și tensiunea arterială.
După ce copilul a depășit pragul de 3.5 kg, înseamnă că muscultura lui tolerează din ce în ce mai multă mișcare și putem include activități ușoare, treptat: plimbări scurte, legănat, etc
Poziția recomandată pentru această perioada este, în special, pe sold, deoarece îi este mai ușor copilului să ne “ia în brațe” în zona mai îngustă, a lateralei corpului, decât în față.
Cât timp poate fi purtat bebelușul?
Atâta timp cât este în sistemul de purtare potrivit, adecvat dezvoltării fizice și confortabil, nu avem limite maxime. Avem recomandări minime: pentru a există beneficii reale pentru bebeluș, după ce a fost poziționat pe piept, în contact piele-pe-piele, are nevoie de minim o ora în această poziție, mergând până la 8-10 ore și peste. Nu avem un maxim, deoarece aici bebelușul își continuă dezvoltarea cel mai bine, prin Kangaroo care (îngrijirea tip cangur). Beneficiul este că mai mulți membrii ai familiei pot ține copilul în brațe, cu rândul: părinți, bunici, etc. Nou-născutul își recunoaște mama după miros, bătăile inimii, restul relațiilor se construiesc în timp. Și primul pas este în brațe, oxitocina fiind “lipiciul” atașamentului securizant.
Alege sistemul de purtare adecvat dezvoltatii bebelușului, care îți este confortabil de pus și de purtat, altfel nu îl vei folosi. Babywearing-ul are numeroase beneficii și pentru ține, că părinte:
– îți da libertate de mișcare (bebe e în siguranță, îl vezi, îl simți, îi poți răspunde la nevoi); ține minte, nu ești “în arest la domiciliu”, te poți plimbă pentru a “schimbă peisajul”
– crește rezistență fizică: bebelușul se naște mic și crește (iar bebelușîi prematuri au un ritm aparte al dezvoltării); treptat, corpul tău se va adapta greutății din ce în ce mai mari, făcând, astfel, exercițîi fizice.
– crește atașamentul: relația cu copilul se construiește în timp, este un proces care se modifică pe tot parcursul vieții. Fundația se pune în copilăria timpurie.
– scade riscul depresiei post-partum: toată teamă, neîncrederea, grijă care vin “la pachet” cu nașterea unui bebeluș, mai ales a unui prematur, sunt firești și, câteodată, pot copleși. Încrederea oferită de faptul că vezi copilul bine în brațe, cum se dezvoltă la piept, lângă inima, acolo unde îi este locul, declanșează producția de oxitocina (supranumită și hormonul atașamentului) și de serotonină (supranumită hormonul fericirii) care limitează nivelul de stres, induc starea de bine și scad riscul depresiei.
– facilitează vindecarea traumei emoționale care apare prin separarea de către bebeluș, după naștere: sunt situații în care nou-născutul poate stă o perioada mare de timp în spital, fiind inevitabilă această despărțire. Contactul ulterior, cât mai mult timp, în special piele-pe-piele, diminuează semnificativ efectele separării și limitează producția hormonilor de stres. Pentru bebeluș beneficiul este și mai mare, deoarece este în plin proces al dezvoltării neurologice și plasticitatea creierului îi permite crearea unor noi conexiuni, limitând efectele stresului anterior.
O atenție aparte se acordă gemenilor, mai ales că, frecvent, sunt prematuri. Vestea bună este că există sisteme de purtare ergonomice pentru gemei. Într-un asemenea sistem copiii pot fi purtați pe rând sau împreună, iar reglajele sunt individuale (bebelușii sunt născuți în același timp, însă dezvoltarea lor poate fi diferită). “Mâini libere” pentru un părinte cu gemeni deja înseamnă o zi de 2 ori mai lungă, deci timp și pentru propria persoană. Ai grijă de ține să poți avea grijă de ei.
În concluzie, purtarea bebelușului prematur este o metodă accesibilă de a-i asigura dezvoltarea optimă și de a pune bazele unei relații securizante, de atașament, cu beneficii pentru tot restul vieții.
Autor dr. Cristina Vancsa, consultant lactatie IBCLC, consultant certificat babywearing, board member IBCICC, fondatoarea Școlii de babywearing România “Purtarea bebelușului”, terapeut miofunctional, membru AAMS