Specialiștii recomandă

Cum învățăm noi părinții să citim nevoile copilului nostru prematur înca din spital? (durere, somn, foame, frig, disconfort, prea multă stimulare)

Care sunt semnele pe care ni le transmite un prematur?

Nașterea unui copil prematur este întotdeauna un șoc pentru părinți, și pentru copil în egală măsură cel puțin. Dar minutele, orele și de multe ori zilele critice în care atât copilul cât și mama au nevoie cu precădere de îngrijirile specialiștilor trec și familia pășește pe lungul drum al adaptării la noua viață. E un drum lung și anevoios, care de cele mai multe ori duce la destinația pe care o visează toți părinții: EXTERNAREA DIN MATERNITATE. Pentru noi, adulții, care suntem obișnuiți cu trecerea timpului, o oră, o zi sau chiar o lună nu e un capăt de țară dar pentru ei, copiii, o lună, o zi sau chiar o oră e o viață întreagă și în viața asta a lor, oricât de fragilă ar fi, părinții pot fi o alinare și o îmbărbătare.

E adevărat că pentru a ‶citi″ un prematur aflat în terapie intensivă îți trebuie ani de experiență și interminabile ore de studiu, dar la fel de adevărat este că legătura instinctuală dintre mamă și copil este atât de puternică încât, cu puțin ajutor din partea personalului medical, mamele pot învăța foarte ușor cum să interpreteze semnele pe care i le transmite propriul copil și cum să fie baza lor de sprijin și dezvoltare.

Unul dintre rolurile noastre, ale specialiștilor care îngrijim acești copii, este de a iniția părinții în comunicarea nonverbală cu copilul lor, pentru a îi ajuta să treacă mai ușor prin această primă etapă a vieții lor.

În primul rând trebuie sa permitem cât mai mult posibil și cât mai apropiat cu putință contactul dintre părinți și copil încă din perioada foarte grea a terapiei intensive neonatale. Apoi, trebuie să învațăm părinții ca în timpul petrecut împreună cu copilul să nu se lase distrași de peisajul aproape ‶extraterestru″ din secția de terapie intensivă și să iși concentreze întreaga atenție asupra propriului copil, să încerce să își imagineze cum s-ar simți ei și ce ar avea nevoie dacă ar fi în locul lor.

Observarea îndelungă a prematurilor este primul pas în stabilirea comunicării cu ei. Astfel părinții ajung să sesizeze, chiar dacă uneori nu pot descrie exact, schimbările în atitudinea copiilor, progresele pe care le fac sau pașii înapoi. Pas cu pas, vizită după vizită, mamele reconstruiesc astfel legătura brutal ruptă de nașterea înainte de vreme și încep să comunice cu propriul copil, reușind astfel să răspundă firec nevoilor lor.

Nou-născuții, nici chiar cei sănătoși și la termen, nu sunt complet independenți, cu atât mai puțin cei prematuri și bolnavi. Ei au nevoie de noi pentru a-i ajuta să își găsească de fiecare dată echilibru. Eforturile nou-născuților de a-și atinge echilibrul se pot grupa în comportamente de evitare – mișcări ample, extinse, gesturi de apărare, creșterea frecvenței cardiace, zbatere, spasme, etc.,  și comportamente de apropiere – flexia membrelor, atingerea feței cu mâinile, apropierea picioarelor, supt, orientare catre sunet/voce, postura generală ușot flectată, etc.. Observând îndelung copii putem sesiza dacă se simt copleșiți de experiența prin care trec și au nevoie de ajutorul nostru pentru a se echilibra, dacă au reușit să ajungă în stadiul de somn și trebuie să ne amânăm interacțiunea cu ei sau dacă sunt activi și liniștiți și sunt pregătiți să fie abordați.

Cu cât copii sunt mai prematuri și mai aproape de momentul în care s-au născut, cu atât capacitatea lor de a reacționa la propriile experiențe și la mediul înconjurător este mai mică și dependența lor de ajutorul nostru este mai mare. Pe măsură ce timpul trece și starea lor de sănătate se îmbunătățește prematurii învață cum și au puterea să comunice cu cei din jur și chiar să se ajute singuri.

Unul dintre comportamentele pe care mamele îl învață cel mai ușor este cel legat de foame și alimentație. Un prematur de 24 de săptămâni de gestație are putere în primele zile după naștere doar pentru câteva grimase discrete și scurte dar la o lună de viață suge sonda de gavaj sau își suge degetele cănd îi e foame și putem aprecia dacă bebelușul e pregătit pentru masă, dacă experiența alimentării este pozitivă sau nu.

Alt aspect pe care îl invățăm despre un copil observându-l îndelung este somnul. Somnul este una dintre funcțile umane vitale și la copiii prematuri susținerea și protejarea somnului este determinantă pentru dezvoltarea neurologică pe termen lung. Ochii încețoșați, fluturarea pleoapelor, activitatea difuză – fâțâiala, sunt semne că nou-născutul este în stare de tranziție între somn și alertă, respirația neregulată, mai rapidă cu ochii miscându-se sub pleoape, zămbetul și deschiderea scurta a pleoapelor sunt semne de somn activ iar respirația rară, regulată, fară mișcări ale pleoapelor, însoțită de o expresie facială liniștită sunt semne de somn profund. Îngrijirile de rutină, manevrele medicale nonurgente și alimentația trebuie programate în afara fazelor de somn, când nou-născutul este treaz și alert.

Stresul, durerea, discomfortul sunt din păcate experiențe greu de evitat în terapia intensivă neonatală datorită numărului mare de intervenții diagnostice și terapeutice care sunt necesare pentru a susține viața acestor pacienți fragili. Studiile actuale au dovedit nu numai că prematurii sunt mai sensibili la durere decât copiii la termen ci și că expunerea cronică la stres și durere este corelată cu tulburări de dezvoltare neurologică. Astfel, prevenirea, recunoașterea și tratarea durerii copiilor prematuri nu este numai o obligație etică ci și o strategie de a susține dezvoltarea neurologică pe termen lung. Semnele de durere pot fi de la discrete – expresie facial incruntată, stresată, pauze de respirație, modificări de tonus, neliniște, la zgomotoase – plâns, respirație prea rapidă sau crize de apnee, degete încleștate sau răsfirate, agitație motorie persistentă până la epuizare. Părinții pot fi de mare ajutor atât în identificarea disconfortului unui nou-născut cât și în calmarea acestuia, demonstrat fiind că vocea mamei, gustul laptelui de mamă, contactul piele la piele cu mama sunt metode, nonfarmacologice, eficiente de tratarea a durerii moderate și adjuvante în terapia farmacologică a durerii intense. De asemenea asigurarea confortului prin poziționarea adecvată, în semiflexie, susținută și minimizarea stimulilor din mediu pot ajuta copilul să se refacă mai ușor dupa o experiență dureroasă/neplacută.

Este esențial pentru viitorul întregii familii, părinți și copii, să treacă împreună prin experiența dificilă a nașterii premature, pentru a se înțelege și sprijini unii pe alții într-un mod cât mai firesc și mai eficient.

Dr. Roxana Iliescu, Medic Primar Neonatolog la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia București

Bibliografie:

  • Warren, Inga, Instrumente de bază: Îngrijirea centrată pe familie pentru creșterea gradului de dezvoltare a nou-născutului. Nivel I, traducători: dr. Mohora Ramona, dr. Cristea Octaviana, as. Tomescu Carmen, Asociația Unu și Unu, București, 2018
  • Warren, Inga, Abilități practice: Îngrijirea centrată pe familie orientată către susținerea dezvoltării. Nivel II, traducător: Camelia Vidra, medic primar neonatologie, Asociația Unu și Unu, București 2019

Contact

România

tel: 0745639898

contact@arnis.ong