Centrul de sprijin ARNIS
Centrul de sprijin este un proiect născut din nevoia reală a mamelor de sprjin moral în momentele cele mai grele, acelea în care așteaptă prognosticul și însănătoșirea bebelușului lor aflat în terapie intensivă neonatală.
În toți acești ani de experiență și interacțiune cu beneficiarii săi, ARNIS a descoperit și dezvoltat această arie a sprijinului părinte-părinte, organizând proiecte și ateliere de sprijin.
Prima interacțiune cu mamele internate a început în 2016, când ARNIS a organizat întâlniri de sprijin cu voluntari psihoterapeuți, în 5 maternități din România. În 2020 am relansat call-centerul Neonatel, cunoscut sub numele Alo, Prematuritate (în 2015), cu linii telefonice ”de gardă” la care răspundeau specialiști și părinți veterani pentru a oferi sprijin părinților cu prematuri.
De-a lungul timpului, întâlnind mame veterane dornice să se implice și să suplinească lipsa de sprijin de care au avut ele nevoie în maternitate, am hotărât înființarea ”Centrului de sprijin ARNIS” ca o rețea națională de sprijin peer-to-peer, coordonată de echipa internă ARNIS.
Orașele în care activeză voluntarele ARNIS din Centrul de sprijin sunt: București, Cluj, Iași și Oradea. În viitorul apropiat se vor alătura echipe în orașele: Timișoara, Satu Mare, Târgu Mureș, Miercurea Ciuc, Sibiu, Alba Iulia, Târgoviște, București, Brăila, Slobozia, Constanța.
Dacă ești mama unui pui și împreună ați trecut prin experiența terapiei intensive neonatale, iar acum îți dorești să sprjini voluntar alte mame aflate în această situație, completează formularul de mai jos și te vom contacta imediat ce închegăm o echipă în orașul tău.
Atelier de Mărțișor 2025
Atelier de terapie prin artă și grup de sprijin moral în 5 maternități

Atelier de 1 Iunie 2025
Atelier de terapie prin artă și grup de sprijin moral în 6 maternități
VOLUNTARE & Centre de sprijin

Adriana Irinyi
Voluntară ORADEA

Elena Lătăianu
Voluntară IAȘI

Georgeta Aciobăniței
Voluntară IAȘI

Roxana Csalai
Voluntară CLUJ

Gabriela Velcu
Voluntară Filantropia-BUCUREȘTI

Nicoleta Chiricuță
Voluntară Giulești-BUCUREȘTI

Luiza Mutu
Voluntară Giulești-BUCUREȘTI