Deglutiția, un element esențial în cadrul intervenției timpurii

*Articol publicat în 2018

Mădălin Sîrbu, fizioterapeut coordonator al Asociației Române pentru Nou-născuții Îndelung Spitalizați – ARNIS, voluntar al proiectului „Terapie pentru Trup și Suflet”, a participat la Congresul International Early Intervention and Rehabilitation, Ankara 2018 și ne face o sinteză a subiectelor discutate, vorbindu-ne în acest Articol despre Deglutiție.

Când ne gândim la conceptul de intervenție timpurie, pe lângă tot ce înseamnă funcție cardiacă, respiratorie și dezvoltarea neuro-psiho-motorie, deglutiția și implicit suptul sunt două elemente esențiale pentru buna dezvoltare a bebelușului.

În mod normal un bebeluș născut la termen mănâncă inițial la sân datorită prezenței reflexului de supt, însă acesta dispare în jurul vârstei de 3 luni, ca la aproximativ 6 luni sugarii să începă să mănânce alimente cu consistențe diferite. Anatomia orală se modifică ca urmare a creșterii cavității orale și a coborârii  structurilor laringiene. Între 6 și 12 luni sugarii învată să mestece și să înghită alimente, ceea ce necesită o rezistență mai mare a muschilor orali. Mecanismul complet de înghițire se dezvoltă ulterior la vârsta pubertății. Acesta ar fi în mod normal modul de dezvoltare al deglutiției, însă la oricare dintre aceste etape pot apărea probleme multiple precum: închiderea neadecvată a buzelor sau mișcările perturbate ale limbii, ce conduc la probleme de supt în perioada neonatală, dificultăți în masticație, regurgitarea nazală, ca urmare a necoordonării contracțiilor faringelui și altele. De asemenea există numeroase dificultăți în procesul de supt și de deglutiție în cazul bebelușilor cu afecțiuni neurologice la naștere (întarzieri în dezvoltare neuro-motorie, accident vascular cerebral, boli neuromusculare etc).

În cazul prematurilor lucrurile sunt și mai complexe, dat fiind vârsta gestatională sub 34 de săptamâni (momentul când apare reflexul de supt). Bebelușii sub această vârstă nu reușesc să sugă spontan și atunci trebuiesc gavați pentru a se hrăni, acest fapt face ca tehnicile de stimulare a suptului să fie importante și vom prezenta o serie de tehnici mai jos, ce pot ajuta bebelușul să dobandească reflexul de supt. O altă situație când este nevoie de aceste tehnici este în momentul în care bebelușul nu reușește să înghită mici bucățele de mâncare sau suptul este ineficient din cauza forței musculare sau a lipsei rezistenței la efort.

Pentru a îmbunătăți funcția de supt a bebelușului sau pentru a stimula deglutiția, se poate folosi metoda Vojta, stimulându-se spațiul intercostal 6-7 și activarea punctelor reprezentate de baza limbii sau a ramurei mandibulei, metodă ce poate fi aplicată și prematurilor stabili din punct de vedere hemo-dinamic. Există însă și o serie de tehnici ce pot fi aplicate sugarilor, dar si copiilor, prezentate mai jos:

  • Toothbrushing – se pune o mănușă de unică folosință pe mâna ce stimulează și se glisează un deget de-a lungul gingiei, precum o pastă de dinți.
  • Flip and Pull – se introduce degetul în gura bebelușului de-a lungul limbii acestuia și se trage degetul în jos .
  • Tongue Huggies – folosind o mișcare de foarfecă, se strange și se trage de-a lungul laturilor limbii.
  • Press down – se introduce degetul în gurița bebelușului de-a lungul limbii și se apasă limba în jos, astfel încât aceasta să înconjoare degetul.
  • Tug of war – se atinge cerul gurii bebelușului cu degetul, astfel înbunatățindu-se intensitatea vacuumului si rezistența acestuia.
  • O tehnică eficientă pentru al stimula pe bebeluș să depărteze buzele este atingerea cu degetul a buzelor din sus în jos, în special a buzei de pe mandibulă.
  • Se pot aplica de asemenea tehnici de masaj blând la nivelul musculaturii orale, în cazul hipertoniilor și mai tonice în cazul unui tonus muscular scăzut.

Un aspect esențial în ceea ce privește intervenția timpurie în situația de față și nu numai, este comunicarea cu părinții, dat fiind faptul că tulburarile de deglutiție și supt constituie un stres major pentru aceștia (copilul nu ia în greutate, nu se hranește etc), iar fizioterapeutul trebuie să explice părinților în detaliu necesitatea stimulării și înțelegerea tehnicilor aplicate, de asemenea livrarea unui feedback permanent părinților, fapt ce duce la o complianță mai buna a terapiei. Să nu uităm că bebelușul este al părinților și nu al nostru, fapt ce ne face responsabili în a comunica și explica tot ceea ce facem sau ce urmează să facem.

Contact

România

tel: 0745639898

contact@arnis.ong