*Articol publicat la data de 5 iunie 2020

Pentru a face o evaluare cât mai corectă, în cazul prematurilor aceste etape de dezvoltare se adaptează vârstei corectate.

Copilul învață această senzație a mișcării prin repetarea continuă a mișcării. La rândul său, dezvoltarea mișcării lărgește aria cunoașterii, explorarea mediului înconjurător și totodată posibilitățile de comunicare.

Cunoașterea amănunțită a dezvoltării neuro-motorii a copilului normal are o deosebită importantă practică:

• posibilitatea de a urmări progresele făcute de un copil normal;
• dezvoltarea psihomotorie a copilului normal constituie etalonul de comparație pentru copilul cu dizabilități;
• tratamentul kinetic trebuie să țină seama nu de vârstă cronologică a copilului, ci de vârsta sa biologică, deci de stadiul sau de dezvoltare psiho-motorie;
• urmărirea în tratament a secvențelor normale de dezvoltare neuro-motorie constituie unul din principiile de baza ale reeducării neuro-motorii;
• constituie uneori singurul element de diagnostic la un copil, în primul an de viață când semnele clinice ale unei eventuale leziuni cerebrale sunt de obicei slab exprimate;
• uneori întârzierea în dezvoltarea psihomotorie se va traduce mai târziu prin evidențierea semnelor clinice patologice ale sechelelor encefalopatice. Aceste semne neurologice apar cu atât mai precoce cu cât cazul e mai grav.

Copii sunt însă foarte diferiți, iar elementele de evoluție prezentate sunt mai mult statistice, pot apărea precoce sau mai târziu decât scrie la carte, fără ca acest lucru să se încadreze neapărat în patologic.

La nou-născut:

• mișcările sunt fără scop și fără efect precis;
• sunt subordonate puternic reflexelor tonice primitive de postură;
• copilul prezintă o postură simetrică, predominând tonusul flexorilor; (membrele inferioare și superioare sunt strânse spre piept)
• copilul nu poate să-și întindă complet membrele, pumnii sunt strânși, dar poate face mișcări alterne cu membrele inferioare;
• în decubit ventral se păstrează modelul de flexie, poate însă să întoarcă capul într-o parte

La 1 lună:

• urmărește un obiect dintr-o parte a poziției mediane;
• reacționează la sunetul clopoțelului;
• din decubit dorsal se întoarce parțial pe o parte, mobilizează membrele inferioare unitar;
• în decubit ventral: ridică pentru câteva momente capul la câteva grade și poate să-l întoarcă;
• gambele fac mișcări de târâre;
• în general membrele inferioare sunt mai puțin flectate;
• dacă e susținut în ortostatism apare reflexul de pasire; dacă în această poziție e înclinat într-o parte, membrul inferior de partea unde se înclină se extinde, încercând să se sprijine pe vârful piciorului;
• controlul capului e absent, acesta cade în față, într-o parte sau în spate;
• apare reflexul de prindere (strânge degetul care se introduce în palmă să);
• fixează chipul adultului;
• încetează să plângă când i se vorbește.

La 2 luni:

• urmărește un obiect în direcție orizontală dintr-un capăt în altul;
• surâde;
• extensia membrelor inferioare e mai bună, dar nu se poate sprijini pe membrele superioare, care rămân flectate când stă pe burtică;
• prinde cu mâinile pentru scurt timp;
• controlul capului e îmbunătățit, ridicat de pe pat își menține singur capul.

La 3 luni:

• senzorial, apare un salt important: distinge două culori (verde și roșu), o octavă, gustul sărat, dulce, acru;
• începe să gângurească;
• la început întinde mâinile după obiecte, dar nu întotdeauna le ajunge;
• se agață cu reflex de prindere de părul mamei, de haine;
• prinde obiectele care sunt aproape de el;
• stă în decubit ventral (pe burtică) cu bazinul pe planul de sprijin, se susține pe antebrațe – postura păpușii – (chiar dacă pumnii sunt încă închiși) și își menține capul ridicat;
• postura păpușii reprezintă primul punct de referință important în dezvoltarea motorie a copilului;
• susținut în picioare poate lăsa greutatea corpului pe un membru inferior, fără să mai calce pe vârf;
• prinde mai ales obiecte mai mari (biberonul), în mod grosolan, cu priză totală;
• trage cearșaful spre el;
• prinde cearșaful și îl ghemuieste în palme;
• la 3 luni poate să-și întindă mâinile complet;
• către sfârșitul perioadei își examinează mâinile cu interes, ca și picioarele, combinând observația cu mișcarea lor;
• la început folosește amândouă mâinile, de obicei le întinde pe amândouă;
• de la a 10-a săptămâna (21/2 luni) începe să se observe o preferință pentru una din ele, anticipând dominanta;
• în luna a 3-a copilul poate face deosebirea între obiectele apropiate și cele depărtate, motiv pentru care și performanțele sale de atingere a obiectelor sunt mai bune;
• se obișnuiește cu anumite imagini, ceea ce înseamnă că începe să aibă memorie;
• către vârstă de 3 luni recunoaște persoanele din familie, le deosebește și – eventual își arată preferințele, ca și pentru anumite obiecte;
• în mod sigur preferă imaginile tridimensionale celor bidimensionale, obiectele și persoanele mai degrabă, decât fotografiile sau desenele;
• în decursul acestui stadiu se observă dezvoltarea treptată a tonusului mușchilor extensori, copilul învingând treptat forța gravitațională; – extensia începe cu capul, cuprinde coloana, apoi șoldurile;

La 4 luni

• se întoarce pentru a privi pe cel care-l strigă;
• se întoarce jumătate pe burtă;
• ține capul ridicat, întoarce capul în ambele sensuri;
• postura predominantă a mâinii pe piept;
• începe să deschidă mâna (în postura păpușii se sprijină pe palme), cu opoziția completă a policelui;
• reține cu mâna obiecte, se agață de părul și hainele persoanelor care se apleacă asupra sa;
• ridică mâinile aproape de față și le privește;
• râde.

La 5 luni:

• culcat pe spate, face mișcări dirijate pentru a se debarasa de un prosop pus pe cap;
• se dezvelește prin mișcări de pedalare;
• își prinde coapsa, eventual piciorul;
• începe să poată fi sprijinit în șezând;
• controlul capului foarte bun;
• mișcările membrelor inferioare au încă un caracter primitiv;
• la sfârșitul acestei perioade apar primele reacții de echilibru în pozițiile culcat pe burtă și pe spate.

La 6 luni:

• se rostogolește complet, de mai multe ori;
• așezat pe spate aduce un genunchi flectat lângă trunchi;
• se târăște în toate sensurile și în toate modurile;
• poate fi așezat în șezând și în această poziție își ține capul ridicat și îl rotește;
• extinde cotul (abia acum!) și se poate sprijini în decubit ventral pe brațele extinse;
• prinde obiectele în mod precar cu grifă palmară cubitală și opoziția parțială a policelui;
• * La sfârșitul acestui stadiu, copilul se găsește în plină perioadă de explorare a mediului înconjurător. Examinează îndelungat orice lucru și realizează diferența între acesta și mâna care-l manipulează. Își duce obiectele dintr-o mâna în cealaltă. E avid, scotocește prin cutii, prinde un obiect, se repede după altul, caută cu privirea un al treilea. Încearcă să imite expresii faciale. Își recunoaște numele când e strigat. Are gusturi particulare la mâncare. Începe să manipuleze singur biberonul. Se străduie să ridice de jos obiectele care-i cad. Doarme cam jumătate din 24 de ore.

La 7 luni:

• poate să se ridice în poziție șezând din decubit dorsal;
• stă în șezut fără sprijin sau cu ușor sprijin lombar și își folosește mâinile pentru a se juca sau pentru menținerea echilibrului, indiferent de poziția capului;
• achiziția posturii șezând e al doilea punct de referință important în dezvoltarea neuro-motorie a copilului;
• stand sprijinit își suportă cea mai mare parte din greutate pe membrele inferioare extinse (călcâie pe sol);
• ține un cub în fiecare mână;
• poate prinde o pastilă (cu pensa totală);
• ridică de toartă o ceașcă răsturnată;
• zguduie patul și masa;
• zgârie;
• se joacă cu picioarele în poziția culcat (le duce la gură);
• examinează cu interes o jucărie;
• vocalizează câteva silabe.

La 8 luni:

• se ridică în șezând, cu sau fără ajutorul unei ușoare tracțiuni pe antebraț;
• se rostogolește cu alternarea coordonată a flexiei și extensiei brațelor și gambelor;
• se ridică eventual în picioare, dar uneori sprijinit își flectează membrele inferioare – faza de astazie; această fază de astazie e uneori mai marcată către 6 luni, ea ștergându-se către sfârșitul lunii a 8-a și nu e obligatorie;
• prehensiunea se face cu grifă palmară și radială, cu opoziția policelui;
• se joacă de-a “cucu-bau”;
• caută un obiect  care a căzut;
• către sfârșitul acestei luni apare reflexul “pregătirea pentru săritură” (“ready to jump”), “reacția parașuta” a lui Pâine sau “extensia protectoarea a brațelor”;
• reflexul “pregătire pentru săritură” reprezintă al treilea punct de referință în dezvoltarea neuro-motorie a copilului;
• această reacție persistă toată viață, fiind un reflex de apărare.

La 9 luni:

• se ridică în șezând fără ajutor;
• datorită dezvoltării reflexului “pregătirea pentru săritură” se poate ridică în patru labe;
• la această vârstă prehensiunea se face mai întâi între police și față externă a indexului, apoi cu vârful celor două degete: pensa fină.
• Ridicarea în picioare (între 9 și 10 luni) se poate face în mai multe moduri:
• Din patru labe își îndreaptă trunchiul și se agață de un suport cu mâinile; apoi duce un picior înainte în fandat (postura “cavaler servant”) și se ridică prin sprijin pe acest membru inferior.
• Se ridică sprijinindu-se și cățărându-se cu mâinile pe propriile membre inferioare. Mâinile îl ajută în acest caz să extindă genunchii și să-i țină întinși, până când (în picioare) se poate agață cu mâinile de un suport.
• din patrupedie se sprijină de un suport, își extinde ambii genunchi, se împinge în mâini și se ridică de fapt, modalitățile de trecere din culcat sau din șezând în ortostatism sunt mult mai diverse.

La 10 luni:

• stă singur în șezut, cu bună coordonare, prinde și se poate roti fără să-și piardă echilibrul;
• trece în poziție ventral (pe burtă), se târăște, apoi se ridică din nou în șezând;
• echilibrul lateral e independent de poziția membrelor inferioare;
• merge în patru labe – cu burta aproape de sol, deși poate să se ridice în picioare, să fie susținut de o singură mâna;
• nu pășește și nu are reacții de echilibru în stand;
• primele 3 degete ale mâinii capătă o importantă tot mai mare; e vârstă la care apare dominanta, dreapta în majoritatea cazurilor; de asemenea preferința pentru a folosi o anumită parte-jumătate a corpului;
• se joacă;
• trage și împinge obiectele din față;
• aruncă bile sau cuburi într-un pahar;
• se deplasează după jucării;
• flutură mâna în semn de rămas bun;
• sună clopoțelul;
• bate din palme;
• culege samburi.

* La sfârșitul acestui stadiu, copilul recunoaște bine obiectele, știe să asocieze două sau trei, are preferințe, le ridică de jos, știe să le caute dacă sunt ascunse. Imită acte simple, cum ar fi spălatul cu săpun sau hrănirea altora.  Îi place să fie băgat în seama, să se joace.. Își identifică părți ale corpului. Unii autori cred că începe să-și identifice sexul. Este uneori “drăguț” față de animale sau față de păpușă, dar se manifestă zgomotos când vede că se acordă atenție altui copil sau unui substitut (jucărie sau animal). Poate uneori să se hrănească singur, ajută să fie îmbrăcat. E vârsta la care apare sentimentul de teamă. Poate din acest motiv are uneori tulburări ale somnului. În afară de “mama” și “tata”, poate pronunța 2-3 cuvinte, pe care le repetă cu sau fără sens. Spune “nu”, “pa”, flutură mâna în semn de rămas bun. E foarte atent când i se vorbește.

La 11 luni:

• merge în patru labe;
• în picioare, cu sprijin ușor, face pași alterni;
• stă singur câteva secunde.

La 12 luni:

• nu are încă reacții de echilibru în mers;
• merge lateral, ținându-se de mobilă sau ținut de o singură mâna, cu baza largă de sprijin;
• prehensiunea e la această vârstă mai apropiată de cea a adultului, deși mai întâmpină dificultăți la prinderea obiectelor mici;
• prezintă pensa digitală cu opoziție față de degetele II, III și uneori IV;
• poate arunca mingea după cum i se arată;
• cooperează la îmbrăcare; trage piciorul din încălțăminte, scoate brațele din vestă;
• își pune pieptenele în păr, duce batista la nas.

La 13 luni:

• stă singur pentru scurt timp;
• face câțiva pași înainte fără suport;
• merge în mâini și picoare (“mersul elefantului”).

La 15 luni:

• stă singur fără sprijin;
• merge singur, pornind și oprindu-se, fără să cadă;
• construiește un turn (2-3 cuburi suprapuse):
• introduce mărgele într-o sticlă;
• ajută la întorsul paginilor unei cărți.

La 18 luni (1an și 6luni):

• copilul stă și merge singur;
• merge lateral (la 161/2 luni în medie);
• trage jucării după el, mergând cu spatele;
• urcă scările ținându-se de balustradă;
• poate merge cu o jucărie în brațe;
• când aleargă are tendința să țină genunchii țepeni și uneori aleargă pe vârfuri;
• se alimentează singur, dar nu fără să se murdărească.

La 20 de luni (1an și 8 luni):

• stă pe un singur picior cu asistență.

La 21 de luni (1an și 9 luni):

• mototolește hârtia după demonstrație;
• construiește turnuri, suprapunând 5-6 cuburi.

La 24 de luni (2 ani):

• copilul aleargă bine fără să cadă; de fapt aleargă mai degrabă decât merge;
• urcă și coboară scările singur, dar dacă sunt ceva mai înalte aduce amândouă picioarele pe aceeași treaptă, suind sau coborând cu același picior;
• ridică obiectele de pe podea fără să cadă;
• merge rulând piciorul, călcai-degete;
• ține creionul cu degetele (nu în palmă ca până acum);
• poate desena un unghi, un cerc, imitând desenul făcut de un altul (nu tocmai regulat);
• construiește turnuri din 6-7 cuburi;
• întoarce singur paginile unei cărți.

La 30 de luni (2 ani și 6 luni):

• merge pe vârful degetelor pe o linie trasată, după demonstrație;
• sare de la o înălțime de 20-30 cm cu picioarele lipite;
• aruncă mingea (fără direcție) menținându-și echilibrul;
• construiește un turn cu 8 cuburi.

La 36 de luni (3 ani):

• urcă scările, sprijinindu-se de balustradă, cu alternarea picioarelor, dar coboară cu amândouă picioarele pe o treaptă și urcă la fel, dacă nu se ține;
• merge urmărind cu aproximație o linie dreaptă, făcând 1-3 greșeli în 30 m;
• sare de pe ultima treaptă a scării (25 cm) cu amândouă picioarele lipite, menținându-și echilibrul;
• își pune singur ghetele, dar de obicei pe dos (gheata dreaptă pe piciorul stâng);
• construiește turnuri cu 9 cuburi;
• aruncă 10 mărgele într-o sticlă în 30 de secunde;
• desenează un pătrat cu 2 greșeli, un romb cu 4 greșeli, copiază o cruce.

La 42 de luni (3 ani și 6 luni):

• stă pe vârfuri, stă pe un singur picior (minim 2 secunde);
• merge cu tricicleta.

La 48 de luni (4 ani):

• coboară scara cu alternarea picioarelor;
• sare de 2-3 ori pe un picior, parcurgând aproximativ 2 m;
• stă cu echilibru într-un picior 4-8 secunde;
• sare în lungime cu ambele picioare lipite 60-85 cm;
• aruncă 10 mărgele într-o sticlă în 25 de secunde;
• desenează un romb cu 3 greșeli;
• se spală singur pe mâini și pe față, dar nu prea bine.

La 5 ani:

• copilul poate sta singur pe un picior minimum 8 secunde;
• merge pe vârfuri distanțe lungi;
• aruncă 10 mărgele într-o sticlă în 20 de secunde;
• desenează o cruce fără greșeală, un pătrat cu 1-2 greșeli, un cerc nu prea regulat.

* La 5 ani copilul e gata să învețe să-și folosească și să-și dezvolte căile motorii pentru acțiuni mai delicate: să scrie, să deseneze, să coasă, să cânte la un instrument.

* Dezvoltarea motorie a copilului a atins un nivel înalt. La această vârstă dezvoltarea morfo-funcțională, mai bine zis capacitatea de a învăța mișcarea se consideră maturată. Dezvoltarea căilor neuro-motorii nu se oprește bineînțeles aici. Automatizarea actelor obișnuite, creșterea vitezei de reacție și a preciziei mai necesită timp. Între actele simple: mers, hrănire, îmbrăcare și rutină zilnică și dezvoltarea mișcărilor necesare în muncă, artă, sport, este o cale lungă și grea, în care fiecare act se perfecționează până la desăvârșire cu prețul unui efort, al unei munci dirijate și susținute (30.000 repetiții are o persoană nevoie pentru ).

* Aceste date schematice trebuie privite în mod relativ. De la un caz la altul există multe diferențe și deosebirile de o lună sau două nu sunt motive de alarmare. În toate statisticile se subliniază caracterul neprecis al limitelor de dezvoltare. Unii copii se ridică în picioare la 8 luni, alții la 18 luni, unii copii nu merg niciodată în patru labe etc.

* Să mai subliniem și faptul că desăvârșirea dezvoltării motorii se întâmplă rareori la 5 ani. Copilul normal prezintă încă la 6-7 ani în aproape 60% din cazuri deficiențe de coordonare, prezente ale sincineziilor, lipsa consecutivă de control a a posturii.

Sursă:

Reeducare neuro-motorie/Recuperare funcțională și readaptare, N.Robanescu, editura Medicală, 2001

Fiziokinetoterapeut, Dana Robitu

Photo by Samuel Zeller on Unsplash

One thought on “Etapele de dezvoltare neuro-psiho-senzorio-motorie”

Pingback: Stages of neuro-psycho-sensory-motor development of preemie baby – VET programme for medical practitioners