*Articol publicat la data de 3 iunie 2020

Hipterapia este una dintre terapiile cu nenumărate beneficii pentru copiii cu dizabilități motorii, probleme de relaționare sau limbaj, fiind folosită în multe centre din străinătate ca metodă importantă de recuperare. Până în 2015, în România, hipoterapia era confundată cu călăria, iar părinții care voiau să facă această terapie la standardele din străinătate, nu prea aveau unde. Însă, din acel an, există și în România un hipoterapeut acreditat de Asociația Americană de Hipoterapie: Anca Bîlbă. Am realizat un interviu exclusiv cu singurul psihoterapeut cu competențe în hipoterapie despre beneficiile acestei metode de recuperare.

Căror copii cu dizabilități li se adresează hipoterapia?

Această denumire face parte dintr-o paletă care cuprinde mai multe genuri de terapie, mai exact terapia cu ajutorul calului. Aceasta ajută în special la utilizarea impulsului nervos pe care calul îl transmite și se recomandă mai degrabă copiilor cu dizabilități motorii sau paralizii cerebrale. Atunci când abordăm terapeutic un copil cu dizabilitate utilizând calul ca instrument, nu putem separa activitățile din punct de vedere emoțional, social, cognitiv, de cele motrice. Utilizând calul, indiferent ce sarcină avem de îndeplinit, nu putem separa laturile. Copilul beneficiază de toate impulsurile atunci când merge pe cal, iar noi utilizăm și alte exerciții pentru a dezvolta și alte arii. Terapia cu ajutorul calului, care include și hipoterapia, se adresează tuturor persoanelor cu dizabilități psihomotorii, iar copiii o pot începe de la 2 ani, iar cei cu Sindromul Down, de la 3 ani. Desigur, dacă există anumite contraindicații, trebuie să avem grijă, pentru că persoana poate să nu fie un candidat bun pentru terapie. Putem aborda aspecte emoționale, sociale, de orientare, cognitive, de dezvoltare a limbajului, aspecte motorii și altele.

Ce copii nu pot veni? Cine nu poate face terapia?

Sunt anumite contraindicații care se referă strict la afecțiunile fizice (anumite blocări ale coloanei, imobilizări, contraindicații medicale). Oricum este nevoie de acordul medicului neurolog sau al celui de recuperare pentru a începe hipoterapia. În principiu, această formă de terapie poate fi realizată de oricine, însă sunt anumite forme mai grave care nu permit participarea la hipoterapie.

Primul principiu, peste care nu putem trece niciodată, este evaluarea condițiilor de siguranță. Este important să înțelegem dacă beneficiile sunt mult mai mari, decât riscurile care pot apărea. Trebuie să putem îndeplini condițiile de siguranță (de ex. dacă beneficiarul este o persoană mai greu de manevrat – înaltă, cu greutate foarte ridicată), motiv pentru care, dacă nu putem să îndeplinim, nu facem terapia cu persoana respectivă.

Copiii care au tetrapareză spastică vin însoțiți sau cum se desfășoară terapia?

Nu este indicat ca părinții să participe la terapie (copilul va fi focusat pe părinte), astfel încât să nu bruieze terapeutul. Ca în orice fel de terapie, părintele poate observa, dar de regulă, nu participă. Echipa terapeutică este formată dintr-un nr mai mare de terapeuți decât în alte forme de terapie (noi intervenim asupra copilului cu dizabilitate, utilizând calul, deci persoana care manevrează calul este o persoană specializată). În această abordare permisiunea de a face această specialitate o au psihoterapeuții, kinetoterapeuții și medicii care au cursuri în intervenția terapeutică. Echipa terapeutică e formată din conducătorul calului, voluntar, terapeutul și coterapeutul (coterapeutul nu trebuie să aibă neapărat o specializare și nici voluntarul, însă au grijă de siguranța copilului și au contact fizic cu copilul – țin copilul și respectă condițiile necesare). Terapeutul poate în felul acesta să păstreze contactul vizual cu copilul și să îndeplinească obiectivele terapeutice. Un alt rol extrem de important al calulului este ca e membru al echipei, pe lângă instrument efectiv. Această legătură între copil și cal reușește să dea naștere unei puternice motivații de a participa la terapie. Orice copil, indiferent de dizabilitate înțelege și percepe mult mai ușor limbajul nonverbal – ceea ce face în totalitate calul. Copiii sunt extrem de atrași de animale, deși unii au o anumită teamă legată de cai la început, dar se desensibiliează ulterior. Din păcate, copiii cu dizabilități, la noi în țară, sunt foarte puțin integrați – nu fac sporturi, ei fac doar terapii. În momentul în care vin la cai, copiii nu percep ca fiind o terapie, ci un sport – călărie – deci le crește motivația și stima de sine extraordinar de mult. Majoritatea copiilor cer să vină la cai, la aer liber. Noi nu cerem copilului să facă ceva pentru noi, ca terapeuți, ci cumva prin vocea calului „dă-i comandă calulului să plece în locul acela/ du calul acolo etc.”. Totul devine mult mai simplu, în acest mod. Copiii cu dizabilități, indiferent de dizabilitate, nu percep tot ceea ce este în jurul lor – ei se uită mai mult în jos, încearcă să creeze un mediu de siguranță, un spațiu al lor, motiv pentru care contactul cu lumea din jur este mult mai dificil de realizat. De asemenea, au tendința de a se ascunde sau de a fugi și este mult mai dificil să realizeze anumite sarcini. În momentul în care sunt puși pe cai, însă, copiii au o reacție diferită – nu pot pleca, văd ceva ce nu au mai văzut până atunci, moment în care așteaptă un semn, un contact – astfel se realizează mult mai bine contactul între copil și terapeut.

Este important totuși să se facă o distincție între hipoterapie și simpla plimbare pe cal. Plimbarea pe cal poate fi și ea benefică, însă este important să știm cum o realizăm, pentru a nu face mai rău. În hipoterapie nu sunt recomandați poneii, deoarece impulsurile pe care le transmit ei sunt foarte puternice si multe, mult prea multe și nu pot fi integrate. Noi utilizăm caii deoarece în timpul mersului la pas al calului mișcarea pe care o transmite este identică cu schema motrică de mișcare a omului – mișcarea pe care omul o face în mod normal, când merge. Prin simplul fapt că acel copil stă călare și calul pășește, din punct de vedere motric se transmit multe impulsuri care pota juta la realizarea unei scheme motrice complete. Cu toate acestea, este vital ce cal alegem pentru copii (caii mari nu sunt buni pentru copiii foarte micuți, pentru a nu-i destructura/ destabiliza). De exemplu, în cazul copiilor cu ADHD, dacă așezăm un copil pe un ponei, va fi mult mai agitat, ca urmare a impulsurilor transmise de ponei. În urma unei ședințe de hipoterapie, efectele pot dura o zi, două, trei. Putem face plimbări cu calul, dar este important să avem cunoștințe minime pentru a nu face rău.

Care sunt beneficiile hipoterapiei?

Beneficiile sunt în toate ariile de dezvoltare și nu numai. Putem lucra cu persoane anxioase, depresive, antisociale, care nu au încredere în sine, au dificultăți de limbaj etc. Interacțiunea cu calul din punct de vedere motric activează și stimulează întreg organismul, inclusiv dezvoltării musculaturii intrinseci (răspunzătoare de digestie, vezică etc) – deci poate fi un beneficiu și pt copiii care nu pot controla micțiunea. Tranzitul intestinal poate fi stimulat, se poate îmbunătăți circulația sângelui, se produce o aliniere a oaselor, pentru că nu poți sta pe cal dacă nu ai o oarecare poziție. Cu ajutorul impulsurilor și relaxarea organismului, sistemul osos începe să se alinieze. Sistemul muscular, prin activarea tuturor grupelor musculare, va fi stimulat de asemenea. Aparatul fonoarticular beneficiază de intervenție, mușchiul diafragmatic etc. Nervii sunt relaxați, de asemena, ca urmare a circulației sângelui îmbunătățite. În funcție de ceea ce avem ca obiectiv putem interveni în toate sistemele prin care acționează organismul. Primul obiectiv este menținerea echilibrului. Odată atins acest obiectiv, începem să lucrăm la corectarea poziției și apoi îndeplinim alte obiective în funcție de problema pe care o avem.

După câte ședințe se poate observa o îmbunătățire?

Depinde, bineînțeles de foarte multe aspecte, însă de regulă, în jur de 20 de ședințe. în primele 10 ședințe se obțin beneficiile dpdv al sistemului osos, echilibrul etc. și ulterior va depinde strict de obiectivele pe care le avem. Depinde de fiecare copil în parte.

Din punctul meu de vedere intervenția este recomandat să aibă loc o dată/de 2 ori pe săptămână, deoarece efortul este extrem de mare și impactul foarte puternic. Este important să lăsăm interval de timp între ședințe, astfel încât corpul copilului să integreze informația. Noi încercăm să facem scheme funcționale și plecăm de fiecare dată, în fiecare ședință, de unde am rămas. Sunt anumite situații mai speciale, în care poate copiii nu pot ajunge de mai multe ori pe săptămână și atunci lucrăm două zile consecutiv, de exemplu, dar lăsăm pauză de o săptămână între ședințe. Am avut rezultate extrem de bune cu copii care sufereau de epilepsie, cu care lucram în fiecare zi. A fost un context special, care a dat randament. Este un grup de copii cu această afecțiune cu care lucrez și am observat că evoluția copiilor cu același diagnostic a fost în funcție de frecvența cu care au venit la terapie. Cei care veneau cel mai des, erau cel mai bine dpdv al beneficiilor. Recomandarea este cu toate acestea o dată sau de două ori/săptămână și ședințele durează jumătate de oră, ca urmare a efortului extrem de ridicat. Sunt părinți care cer o oră, care vin de departe, dar este recomandată o jumătate de oră. Dacă depunem un efort și nu ne oprim în momentul în care suntem sus, organismul obosește și nu mai susține obiectivul respectiv, ci destructurează.

Unde pot veni copiii la hipoterapie, în București?

Studiourile de film Buftea, Str Studioului (începând cu 2019).

Interviu realizat de Bianca Poptean.