Infecții nozocomiale

*Articol publicat la data de 27 martie 2019

Infecţiile nozocomiale (asociate actului medical) sunt infecţiile dobândite în spital, în urma unor manevre improprii de investigaţie şi terapeutice sau din cauza mediului spitalicesc necorespunzător. Nu se consideră infecţie nozocomială infecţia asociată cu o complicaţie sau extindere a unei infecţii prezente la internare.

Infecţiile nozocomiale neonatale sunt infecţiile cu debut tardiv de la naştere, între 3-7 zile. Incidenţa variază între 2-10%, în funcţie de unitatea spitalicească.

Cea mai mare rată de infecţii nozocomiale o au compartimentele/secţiile de terapie intensivă neonatală şi prematuri.

Cei mai importanţi factori de risc pentru infecţiile nozocomiale sunt vârsta de gestaţie şi greutatea la naştere, din cauza unui sistem imunitar scăzut. Cea mai frecventă infecţie nozocomială este infecţie cu stafilococ auriu, apărând în cele mai multe maternităţi. Statisticile demonstrează că rata de colonizare de fond a secţiei poate să dea până la 6% infecţii cu stafilococ în rândul nou-născuţilor. Este urmată de infecţiile cu germeni gram negativi (E.coli, Klebsiella, Pseudomonas, Enterobacter), virale (adenovirus, rotavirus, echovirus şi coxackie) şi fungi (candida).

Stafilococul auriu reprezintă o bacterie comună, ce trăieşte pe piele sau în nas. În majoritatea situaţiilor, acesta este inofensiv. Apreoximativ 20-30% din oameni prezintă bacteria în nas şi aproximativ 20% pe piele. Atunci când nu sunt semne de boală vorbim de colonizare sau purtatori sănătoşi.

În cazul instituţiilor medicale vorbim de stafilococi ce au devenit multidrog rezistenţi (prin utilizarea abuzivă a antibioticelor) şi de persoane cu imunitatea scăzută.

Transmiterea poate fi realizată prin intermediul picăturilor de săliva/mucus, prin contact direct piele la piele sau prin intermediul obiectelor (clanţă de uşa, telefon,etc).

Infecţiile cu germeni gram negativi sunt asociate cu contaminarea apei, a soluţiilor antiseptice, a soluţiilor intravenoase, lapte matern, circuite de ventilaţie, umidificatoare.

Infecţiile neonatale reprezintă, în lume, a 3-a cauza de deces la nou-născuţi, după asfixie şi malformaţii congenitale. Cei mai expuşi la infecţii sunt nou-născuţii prematuri, datorită imunităţii scăzute şi manevrelor invazive necesare pentru supravieţuire.

Un nou-născut prematur poate sta în spital, în medie, 60-70 zile, iar în această perioada va trece cel puţin printr-o colonizare, nu neapărat o infecţie.

În orice spital din lume, bebeluşii se colonizează cu germenii din acel spital. Pe o perioada de spitalizare de 4 zile la nou-născut, aproximativ 60% din aceştia se pot coloniza cu stafilococ la nivel ombilical sau tegumentar.

În general, copilul alimentat artificial este mult mai vulnerabil, mai expus riscului de infecţie, deoarece laptele de mama conţine anticorpi şi factori antiinfecţioşi ce nu se regăsesc în laptele praf.

În orice spital este bine să se evite supraaglomerarea, spitalizarea prelungită, să se interzică accesul vizitatorilor fără un control permanent. Fiecare persoană trebuie să se spele pe mâini şi să poarte echipament de protecţie.

Nu în ultimul rând, alăptarea este un aliat în lupta cu infecţiile.

Autor: Medic specialist neonatolog Roxana Aldea, Şef Secţie neonatologie din Maternitatea Târgovişte din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte

Contact

România

tel: 0745639898

contact@arnis.ong