PODCAST: Pastila de recuperare

Pastila de recuperare este podcast-ul de mișcare dezvoltat special pentru copii si adolescenți (10-18 ani). Copii cu deficiențe sau dizabilități, care depind de recuperarea zilnică sau săptămânală, riscă să piardă achizițiile dobândite în luni sau ani de terapii, atunci când centrele de recuperare sunt închise (ex. în perioada pandemiei). Părinții caută soluții pentru ca recuperarea copilului lor să nu stagneze. Din această nevoie s-a născut ”Pastila de recuperare”, un proiect ce cuprinde în prezent peste 40 de episoade cu exerciții de conștientizare prin mișcare în metoda Feldenkrais.

Fiecare exercițiu are aproximativ 30 de minute, iar întregul podcast este disponibil gratuit.

*Sfatul medicului care îngrijește copilul are prioritate față de informațiile din aceste materiale.

*Exercițiile audio de conștientizare prin miscare au fost adaptate în limba română cu acordul terapeutului Alan Questel și au fost verificate de terapeut Carmen Mustață (absolvent al cursurilor JSK în 2016 și student Feldenkrais anul 4 în 2020 – Pagina de FB https://www.facebook.com/jkatherapy). Materialele au fost traduse de student Gabriela Balanută și rezivuite de Corina Croitoru (Membru fondator și președinte Asociația Unu și Unu). Grafica proiectului a fost realizată de ilustratoarea Iulia Trif.

Copyright exerciții audio: Alan Questel, http://feldenkraisnsantafe.com/
Copyright exerciții audio varianta în limba română: ARNIS (Asociația Unu și Unu)

CD 1 – Căzând (alunecând)

Workshop Feldenkrais® – Conștientizare prin mișcare de Alan Questel (AWARENESS THROUGH MOVEMENT®) (Elveția, 1999)

Să cazi pe jos, să cazi pradă dragostei, să îți fie teamă să cazi, să cazi în somn, să cazi în dizgrație, să cazi în ispită, să cazi la răspundere, să cazi din lac în puț…

Cum de căderea este un fenomen atât de central în experiențele noastre de viață, de o putem asocia cu atât de multe stări? Acest workshop va explora tema căderii (alunecării). Care este relația dintre cădere și siguranță, risc, creativitate, creșterea abilităților și o viață puțin mai ușoară?

Prin Exercițiile ”Feldenkrais®Conștientizare prin mișcare” căutăm beneficiile care pot deriva dintr-o înțelegere profundă a experienței de cădere. Dacă vă îngrijorează ideea de a cădea, fiți sigur că, în aceste exerciții, nu veți întâmpina nici o solicitare care să vă depășească abilitățile. Aceste exerciții sunt destinate participanților aflați în toate nivelurile de experiență în Feldenkrais®, de toate vârstele, care caută să devină familiari cu solul ce ne susține.

CD 2 – Mișcarea de la care începem… O explorare de la intenție la acțiune

Workshop Feldenkrais® – Conștientizare prin mișcare de Alan Questel (AWARENESS THROUGH MOVEMENT®) (Elveția, 2000)

Când și cum gândurile și intențiile noastre se transformă în acțiuni? Cât de des ne implicăm inconștient în muncă ne-necesară? Cum putem deveni persoana pe care ne-o imaginăm?

Importanța înțelegerii acestor întrebări este cheia împlinirii exacte a obiectivelor noastre în viață.

Utilizând Exercițiile ”Feldenkrais®Conștientizare prin mișcare” vom cerceta momentul dintre intenție și acțiune. Descoperind cum inițiem acțiunile pe care le facem, ne îmbunătățim eficiența, reducem disconfortul și creăm viața pe care ne-o dorim.

CD 3 – Plăcerea provocării… provocările plăcerii

Workshop Feldenkrais® – Conștientizare prin mișcare de Alan Questel (AWARENESS THROUGH MOVEMENT®) (Elveția, 2001)

V-ați gândit vrodată că a crea mai multă plăcere în viața voastră poate fi o provocare? Sau, vă puteți imagina că experimentați mai multă plăcere atunci când sunteți pus în fața unei provocări? Plăcerea și provocarea sunt două experiențe care adesea se exclude una pe cealaltă și asupra cărora ne vom concentra atenția în aceste exerciții.

Utilizând Exercițiile ”Feldenkrais®Conștientizare prin mișcare” vom cerceta acest proces, într-un mod plăcut și în siguranță. Rezultatul va fi o îmbunătățire a înțelegerii despre ce simțiți, despre cum relaționați și cum răspundeți provocării de a aduce mai multă plăcere în viața voastră… dar și despre plăcerea de a vă întâlni cu provocarea.

CD 4 – Crearea Creativității© - Însușirea procesului creativ

Workshop Feldenkrais® – Conștientizare prin mișcare de Alan Questel (AWARENESS THROUGH MOVEMENT®) (Elveția, 2002)

Cu toții ne dorim să fim mai creativi în anumite perioade ale vieții. Dar, de unde vine creativitatea?

Exercițiile ”Feldenkrais®Conștientizare prin mișcare” vă ajută să explorați, pentru a vă înțelege și împlini în continuare potențialul creativ. Ne vom uita la aspectele fundamentale a ceea ce înseamnă a fi creativ și cum putem pătrunde mai eficient în acest proces, iar pe măsură ce devenim mai conștienți, vom câștiga perspective asupra propriului proces creativ și vom înțelege cum să ne dezvoltăm creativitatea.

Dacă sunteți în căutarea unei înțelegeri mai profunde a sinelui, a unei intensificări a simțurilor și a punerii în evidență a unicității voastre, aceste exerciții vor putea, cu siguranță, să fie inspirația pe care o căutați.

CD 5 – Simțiri mai puțin obișnuite© - Miscarea dincolo de percepția de sine

Workshop Feldenkrais® – Conștientizare prin mișcare de Alan Questel (AWARENESS THROUGH MOVEMENT®) (Elveția, 2004)

Imaginea de sine e definită de felul în care gândim, de ceea ce simțim și de modul în care acționăm. Felul în care percepem mediul este îmbogățit de experiența personală, care ne influențează acțiunile și comportamentul.

Limitările pe care le resimțim sunt adesea cauzate de modul de gândire, simțire și acceptare a rolului cu care ne-am născut. Depășirea condiției și atingerea potențialului sunt posibile și mai ușor de atins  decât ne imaginăm.

Aceste Exerciții ”Feldenkrais®Conștientizare prin mișcare” vă ajută să percepeți aspecte necunoscute ale sinelui vostru. În aceste exerciții veți descoperi că poate fi ușor și … amuzant să vă depășiți limitele propriilor mișcări. 

CD 6 – Reversibilitate… etatilibisreveR

Workshop Feldenkrais® – Conștientizare prin mișcare de Alan Questel (AWARENESS THROUGH MOVEMENT®) (Elveția, 2005)

”Dacă ști ce faci, poți face ce vrei.” M. Feldenkrais

Și deci cum să ajungem să ”știm ce facem”?

Dezvloltarea conștientizării de sine este calea spre a ”ști ce faci”. Reversibilitatea este piatra de temelie în a ”ști ce faci”. Numai atunci când acțiunile noastre devin REVERSIBILE putem spune cu adevărat că știm ce facem și cum facem.

Punctul central al acestor exerciții este să ajungem capabili să ne mișcăm cu ușurință din locul în care suntem… spre unde ne îndreptăm… și în același timp să putem să schimbăm direcția, în orice moment, fără efort.

Făcând Exercițiile ”Feldenkrais®Conștientizare prin mișcare®” ne vom dezvolta abilitatea de  ”reversibilitate” și vom descoperi impactul reversibilității în acțiunile, emoțiile și gândurile noastre.

CD 7 – A fi pe val

Workshop Feldenkrais® – Conștientizare prin mișcare de Alan Questel (AWARENESS THROUGH MOVEMENT®) (Elveția, 2006)

Vreți de-adevăratelea să fiți pe val?

În mișcare, acest lucru poate fi posibil descoperindu-vă articulațiile bazinului. Ligamentele șoldului sunt cheia lejerității de mișcare și a mișcărilor confortabile, dar ligamentele sunt, de asemenea, și misterioase, ferite simțurilor noastre conștiente.

Să vă mișcați folosindu-vă articulațiile bazinului nu e doar o idee, este o experiență pe care o puteți îmbrățișa și utiliza din ce în ce mai des în viața de zi cu zi, făcând Exercițiile ”Feldenkrais®Conștientizare prin mișcare®”. Să vă descoperiți articulațiile bazinului și să explorați potențialul maxim pentru efectuarea mișcărilor, vă poate ajuta să experimentați noi posibilități de mișcare în viața de zi cu zi, într-un mod confortabil, la care înainte doar sperați.

„A fi pe val” e mai mult decât ”A fi șmecher”… este găsirea ușurinței și a grației în tot ceea ce faceți.

CD 8 – Fie ca forța să treacă prin voi

Workshop Feldenkrais® – Conștientizare prin mișcare de Alan Questel (AWARENESS THROUGH MOVEMENT®) (Elveția, 2008)

Dorința de a ne face viața mai ușoară, mai eficientă și mai confortabilă poate decurge din folosirea eficientă a scheletului nostrum. Totuși acesta este un aspect ascuns privirii noastre și relativ imperceptibil corpului nostru. Funcția scheletului uman este aceea de a ne susține greutatea corpului și de a transmite forță, totuși scheletul osos este subutilizat în viața de zi cu zi. Utilizarea oaselor scheletului poate să devină un nou mod de interacțiune cu mediul înconjurător.

Prin Exercițiile ”Feldenkrais®Conștientizare prin mișcare®” vom descoperi cum să ne simțim  sistemul osos, creând o fundație solidă pentru un nou și vital simțământ de sine.

CD 9 – Echilibrul

Workshop Feldenkrais® – Conștientizare prin mișcare de Alan Questel (AWARENESS THROUGH MOVEMENT®) (Elveția, 2009)

Echilibrul (sau lipsa lui)… descrieți starea în care vă aflați, atât fizic cât și emotional. Cunoașteți sensul  cuvântului… dar însemnătatea lui?

La echilibru te gândești cu adevărat doar atunci când îl pierzi. Dar ești conștient ce pierzi, atunci când îl pierzi? A-ți găsi echilibrul fizic este mai ușor și mai posibil decât vă imaginați!

În aceste Exerciții veți experimenta câteva idei fundamentale despre echilibrul vostru precum și căi pentru a-l înțelege, de a-l utiliza și a vă juca cu acest concept. Veți descoperi cum instabilitatea poate deveni mobilitate și cum imobilitatea poate deveni stabilitate.

Prin Exercițiile ”Feldenkrais®Conștientizare prin mișcare®” vă veți explora echilibrul, pierderea și recâștigarea lui.

CD 12 – O înțelegere de bază despre cum facem tot ceea ce facem!... aproape tot

Workshop Feldenkrais® – Conștientizare prin mișcare de Alan Questel (AWARENESS THROUGH MOVEMENT®) (Elveția, 2014)

Mișcarea stă la baza tuturor lucrurilor pe care le întreprindeți. Precum un organism format dintr-o  singură celulă ce caută hrană sau să se îndepărteze de pericol, nici voi nu puteți supraviețui fără mișcare. Totuși, acțiunile voastre sunt complexe și variate.

Prin Exercițiile ”Feldenkrais®Conștientizare prin mișcare®” veți descoperi pietrele de temelie ce crează tot ceea ce faceți. Veți dobândi o înțelegere despre cum vă puteți ușura activitățile, într-un mod eficient și plăcut. Veți ști aproape tot ce aveți nevoie să știți… aproape tot.

Contact

România

tel: 0745639898

contact@arnis.ong