Pui de om în terapie 2025

Sprijin pentru prematuri și familiile lor în maternitățile din România

Unii copii își încep viața într-un mod foarte diferit, petrecându-și primele zile sau săptămâni de viață într-un incubator, în secțiile de Terapie Intensivă Neonatală (TIN), unde fiecare gram câștigat și fiecare respirație stabilă este îndeaproape monitorizată.

Pentru părinți, această perioadă este marcată de teamă, incertitudine și o nevoie profundă de sprijin. În acest context, sprijinul emoțional, informarea corectă și implicarea în îngrijirea copilului devin esențiale.

Proiectul Pui de om în terapie, dezvoltat de Asociația Română pentru Nou-născuții Îndelung Spitalizați – ARNIS, își propune să aducă exact acest tip de sprijin în maternități: pentru bebeluși, pentru părinți și pentru echipele medicale care îi îngrijesc.

Fotografie realizată în Maternitatea Polizu în cadrul Concursului KMC ediția 5, 2025. Copyright @ Asociația ARNIS

Cursuri și Burse

Începând din 2018, Asociația ARNIS și-a asumat rolul de factor de schimbare a modului în care sunt îngrijiți nou-născuții prematuri sau cu risc în maternitățile de stat din România. De la primul curs FINE Nivel 1 (Family and Infant Neurodevelopmental Care Education) și de la prima întâlnire cu dr. Inga Warren, am avut la ARNIS acel moment de revelație: schimbarea este necesară pentru îmbunătățirea standardelor medicale de îngrijire.

Pentru ca schimbarea să fie posibilă, este nevoie de educație, de sprijin, de etapizare, de pași mici în care toate părțile implicate să ajungă la consens.

Angajamentul ARNIS a fost clar: ne asumăm rolul părții care furnizează educație pentru formarea profesională continuă a specialiștilor din Neonatologie.

Astfel, de 8 ani, ARNIS oferă burse pentru cursuri de intervenție timpurie dedicate neurodezvoltării nou-născutului prematur sau cu risc, iar până în prezent 542 de medici și asistente medicale au participat la FINE Nivel 1, iar 12 specialiști au urmat Nivelul 2 al cursului, devenind lideri ai schimbării în echipele lor.

Valoarea totală a burselor în perioada 2018-2025 este de 332.930,00 lei. 

În 2025, un total de 94 de burse au fost acordate pentru FINE Nivel 1 și 3 burse pentru FINE Nivel 2. Beneficiari ai burselor au fost medicii neonatologi și asistentele medicale din maternitățile: Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino București, Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș, Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, Spitalul Municipal Sfântu Gheorghe, Spitalul Municipal Roman, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, Spitalul Clinic Județean de Urgență Alba, Spitalul Clinic de Urgență Sf. Ioan – Maternitatea Bucur București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – Neonatologie 1, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, Spitalul Clinic Județean de Urgență Baia Mare, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Skłodowska Curie” București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – Secția Prematuri, Spitalul Clinic Județean de Urgență Slobozia, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Prof. Dr. Panait Sîrbu – Maternitatea Giulești București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, Spitalul Clinic Județean de Urgență Buzău, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Cuza Vodă Iași, Spitalul Municipal Sebeș, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgoviște.

Sponsor al activității de training a fost în 2025 compania GE HealthCare România, cărora le mulțumim că sunt parteneri strategici ai Asociației ARNIS.

Alături, în acest demers de formare profesională continuă, ne sunt și donatorii persoane fizice, prin donații singulare sau recurente.

Centrele de Sprijin ARNIS

Un element nou în 2025, parte din Programul Pui de om în Terapie, îl reprezintă Centrele de Sprijin ARNIS, „spații” dedicate părinților care au copii internați pentru perioade îndelungate în maternitate.

În aceste centre sunt organizate ateliere de terapie prin artă și activități creative, care crează contextul întâlnirilor de sprijin moral pentru părinți și distirbuirea materialelor educaționale ARNIS.

Centrele oferă, în special mamelor, un spațiu sigur emoțional, într-o perioadă extrem de dificilă, și contribuie la menținerea sănătății emoționale a familiei.

În 2025 s-au desfășurat 32 de ateliere, pentru 223 de mame beneficiare din 7 maternități: Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Prof. Dr. Panait Sîrbu – Maternitatea Giulești, Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino București, Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș, Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj – Neonatologie 1, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Cuza Vodă Iași.

Atelierele au fost susținute de mamele-veterane, femei care au trecut prin experiența prematurității cu propriii copii, iar acum se reîntorc în maternitățile lor pentru a susține alte mame vulnerabile. În total, 21 de voluntare și-au dedicat timpul pentru a fi alături de mame, femei care au nevoie de cineva care să le dea speranță, să le arate că prematuritatea poate fi depășită cu succes.

Mai multe detalii despre proiectul Centrul de Sprijin ARNIS sunt disponibile aici: https://arnis.ong/centrul-de-sprijin-arnis/

Sponsor al acestui proiect în 2025 a fost PAMPERS, iar o altă parte a cheltuielilor din acest proiect a revenit din contribuția donatorilor prin mecanismul de debit direct.

Ziua Mondială a Prematurității 2025

În noiembrie 2025, Centrul de Sprijin ARNIS a primit un ajutor cu totul special prin mobilizarea extraordinară a comunității din proiectul FIRE de DRAGOSTE. 120 de voluntare, cu vârste între 13 și 80 de ani, au croșetat cu răbdare peste 3000 de pătrățele, fiecare realizat cu gândul la bebelușii care își încep viața în secțiile de Terapie Intensivă Neonatală. Aceste bucăți mici de culoare și căldură au ajuns în maternitate, unde mamele copiilor îndelung spitalizați le-au transformat, cusându-le împreună, în păturele pentru bebelușii lor.

La această inițiativă s-au alăturat și voluntarii Oracle România și cei din compania Adobe România. Pentru multe dintre familii, aceste momente au fost încărcate de emoție: în fiecare păturică s-au împletit nu doar fire de croșetat, ci și lacrimile, speranțele și dragostea mamelor pentru copiii lor. Păturelele create astfel au devenit mai mult decât obiecte utile – simboluri ale solidarității unei comunități întregi pentru bebelușii născuți prematur și familiile lor.

Concursul anual Kangaroo Care – ediția 5, 2025

Anul 2025 a adus o schimbare în modul de organizare a Concursului KMC. Odată cu trecerea timpului, concursul a crescut și a avut tot mai mult succes și impact. Astfel, am ascultat feedback-ul participanților la competiție, cadrele medicale, apoi am decis să organizăm 2 secțiuni de concurs:

  • CATEGORIA A – dedicată secțiilor de Terapie Intensivă Neonatală Nivel III care îngrijesc pematuri născuți de la 23-24 de săptămâni) 
  • CATEGORIA B dedicată unităților neonatale de Nivel II (TIN și Prematuri – care îngrijesc pematuri născuți de la 32-34 de săptămâni) și Secțiilor Prematuri din Unitățile de Nivel III.

Acest fapt a determinat o competiție mai corectă între unități și acordarea a 2 mari premii, 2 vizite de studiu în Ungaria, la Spitalele Militar și Universitar din Budapesta, pentru vizitarea unităților de Neonatologie cu mai mult avans în practicarea metodei de îngrijire Kangaroo Care.

În concursul din 2025 (15 mai – 14 iunie) s-au înscris 4 secții de Terapie Intensivă Neonatală de Nivel III și 7 unități de Nivel II, din 8 maternități publice: Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino” București, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă” Iași, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, Spitalul Clinic Județean de Urgență Slobozia, INSMC „Alessandrescu-Rusescu” – Maternitatea Polizu, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgoviște.

Rezultatele ediției 5 din 2025

Câștigătoare la categoria A a fost echipa din Maternitatea Cantacuzino București, iar echipa câștigătoare la categoria B a fost Secția Prematuri din SCJU Sibiu.

  • 8 maternități din România
  • 11 echipe medicale (33 asistente și medici neonatologi)
  • 132 de părinți, dintre care 45 tați
  • 100 de nou-născuți
  • 1606 ore de Kangaroo Mother Care înregistrate în secțiile de Terapie Intensivă Neonatală și Prematuri

Vezi articolul complet despre Concursul KMC aici: https://arnis.ong/2025/06/27/rezultate-concurs-kmc-2025/

Mulțumiri partenerilor și sponsorilor Programului NICU și Concursului KMC 2025: GE HealthCare, Pampers, Schunk România, Help Others Help, Fundația FAN Courier, donatorii persoane fizice.

Fotografii realizate în maternități în cadrul Concursului KMC ediția 5, 2025. Copyright @ Asociația ARNIS

Donații 

Prin proiectul Pui de om în terapie, ARNIS sprijină dezvoltarea îngrijirii centrate pe neurodezvoltarea nou-născutului.

În maternitățile partenere, intervențiile includ:

  • donația a 3 scaune de uz spitalicesc pentru îngrijirea de tip cangur (Kangaroo Care) la: Spitalul Clinic Dr. Ion Cantacuzino București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, Spitalul Clinic Județean de Urgență Buzău.
  • 10 wrap-uri speciale pentru purtare în timpul practicării Kangaroo Care la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
  • 80 de păturele croșetate la: SCJU Slobozia, SCJU Târgu Mureș, Maternitatea Polizu și Maternitatea Cuza Vodă Iași.

Sprijinul pentru aceste donații a venit din partea Asociatiei Help others Help, al voluntarilor Oracle România și al donatorilor. 

12 ani de activitate ARNIS

În cei 12 ani de activitate, ARNIS a construit un program național de sprijin pentru prematuri și familiile lor.

Rezultatele includ:

  • peste 500 de burse de studiu oferite cadrelor medicale în domeniul neurodezvoltării nou-născutului
  • 3.000+ familii sprijinite în practicarea îngrijirii de tip cangur
  • 15 maternități susținute în implementarea principiilor de îngrijire centrată pe dezvoltare
  • 3.000 de nou-născuți beneficiari anual ai programelor ARNIS
  • 25+ scaune medicale donate pentru practicarea Kangaroo Mother Care
  • 10.000+ materiale educaționale distribuite în spitale
  • 20+ resurse online gratuite pentru părinți
  • 140+ voluntari specializați și mame-veterane implicați în sprijinirea familiilor

Prin aceste programe, ARNIS sprijină anual aproximativ 3.600 de beneficiari – bebeluși, părinți și cadre medicale.

Lista completă a sponsorilor și susținătorilor Programului Pui de om în terapie este disponibilă aici: https://arnis.ong/parteneri-2/

Fiecare contribuție ajută la creșterea calității serviciilor medicale oferite nou-născuților prematuri sau cu alte afecțiuni la naștere, prin intervenție timpurie în momentul în care dizabilitățile pe viață pot fi prevenite, identificate și tratate.

Fiecare copil merită cea mai bună șansă de a se dezvolta sănătos, iar fiecare familie are nevoie de susținere la începutul vieții puiului de om.

Cum poți susține proiectul PUI DE OM ÎN TERAPIE

Copiii născuți prematur au nevoie de mult mai mult decât tratament medical. Au nevoie de părinți informați, de comunitate și de un sistem medical care înțelege importanța dezvoltării lor încă din primele zile de viață.

Prin proiectul Pui de om în terapie, ARNIS contribuie la construirea acestui model de îngrijire în maternitățile din România.

Dacă vrei să fii parte din această schimbare, poți susține proiectul prin:

  • donații lunare prin Debit Direct sau cu cardul pe site-ul arnis.ong/doneaza
  • prin SMS la 8835 cu textul PREMATUR pentru a dona recurent 5 euro lunar
  • redirecționarea a 3,5% din impozit pe site-ul f230.arnis.ong
  • sponsorizări din partea companiilor, pentru care contractele sunt disponibile aici: arnis.ong/doneaza