Sarcina cu risc de naștere prematură:
Ghid practic pentru părinți
Autor: Dr. Apostol Livia-Mihaela, Medic specialist Obstetrică Ginecologie, Medicină Materno-Fetală
Atunci când auzim expresia „risc de naștere prematură”, este firesc să apară îngrijorarea. Vestea bună este că, în multe situații, prematuritatea poate fi prevenită sau amânată, iar îngrijirea corectă, la timp, face o diferență majoră pentru mamă și copil. În acest articol vei găsi factorii de risc, particularitățile sarcinilor FIV, ce poți face concret pentru prevenție, semnele de alarmă și cum alegi maternitatea potrivită (nivel 1, 2 sau 3).
Ce înseamnă „naștere prematură” și ce înseamnă „risc de prematuritate”
Nașterea prematură este nașterea care are loc înainte de 37 de săptămâni. Când vorbim despre „risc”, nu înseamnă că se va întâmpla sigur, ci că există factori care cresc probabilitatea și care necesită o urmărire mai atentă. Obiectivul este să câștigăm timp: fiecare zi petrecută în uter contează.

Image by Marjonhorn from Pixabay
Factorii de risc ai nașterii premature
Prematuritatea este, de obicei, rezultatul mai multor factori. Unii pot fi corectați (fumat, infecții netratate), iar alții nu pot fi schimbați, dar pot fi gestionați prin monitorizare și tratament.
1) Istoric obstetrical și col uterin:
- Naștere prematură anterioară sau pierdere de sarcină în trimestrul II.
- Intervenții pe col (conizație, LLETZ/LEEP) ori suspiciune de insuficiență cervicală.
- Col scurt la ecografie în trimestrul II (necesită evaluare și plan).
- Anomalii uterine congenitale
2) Sarcina actuală:
- Sarcină multiplă (gemeni/tripleți) – una dintre cele mai frecvente cauze de prematuritate.
- Sângerări/placentă inserată jos, polihidramnios, fibroame mari.
- Complicații materne sau fetale (hipertensiune/preeclampsie, diabet necontrolat, suferință fetală).
3) Infecții și inflamație:
- Infecții urinare (inclusiv bacteriurie asimptomatică) și pielonefrită.
- Dezechilibre/infectii vaginale persistente, mai ales dacă sunt simptomatice.
- Infecții cu febră și deshidratare; inflamație cronică (inclusiv din sănătatea orală precară).
4) Stil de viață și factori psihosociali:
- Fumat (activ sau pasiv), alcool, droguri.
- Subponderalitate severă sau obezitate cu complicații; alimentație dezechilibrată.
- Stres cronic, lipsă de somn, muncă fizică intensă/ture de noapte frecvente, controale prenatale insuficiente.
Important: prezența unui factor de risc nu înseamnă automat prematuritate. Înseamnă doar că avem nevoie de un plan clar de monitorizare.

Image by Anil sharma from Pixabay
Mic dicționar de termeni utili
- Conizație / LLETZ / LEEP = proceduri prin care se îndepărtează o mică porțiune din colul uterin.
- Insuficiență cervicală = situație în care colul se scurtează sau se deschide prea devreme, uneori fără contracții evidente.
- Placentă inserată jos = placentă situată foarte aproape de colul uterin sau care îl poate acoperi parțial ori total.
- Polihidramnios = cantitate mai mare decât normalul de lichid amniotic.
- Bacteriurie asimptomatică = bacterii în urină fără simptome evidente.
- Pielonefrită = infecție a rinichilor, care poate da febră, frisoane și durere lombară sau în lateralul spatelui.
- Fibromul uterin (leiomiom/miom) = tumoră benignă, non-canceroasă, dezvoltată din țesutul muscular al uterului, foarte comună la femeile de vârstă reproductivă.
Sarcina obținută prin FIV: ce este diferit?
Sarcinile obținute prin fertilizare in vitro (FIV/ICSI) au, în medie, un risc mai mare de naștere prematură, în special prin frecvența mai mare a sarcinilor multiple, dar și prin vârsta maternă și cauzele infertilității. Chiar și la sarcinile unice, riscul poate fi ușor crescut, motiv pentru care recomand o urmărire atentă.
Ce ajută în sarcinile asistate:
- Reducerea riscului de gemelaritate (transfer electiv de un singur embrion, când este posibil).
- Monitorizare țintită: col uterin, tensiune, placentă, creșterea fătului și infecții urinare/genitale.
- Plan de naștere și alegerea din timp a maternității potrivite, mai ales la gemelaritate sau complicații.
Ce poți face ca mamă pentru a reduce riscul de naștere prematură?
Înainte de sarcină (sau cât mai devreme):
- Renunță la fumat și tratează infecțiile urinare/genitale; fă și un control stomatologic.
- Optimizează bolile cronice (tensiune, diabet, tiroidă) și discută istoricul obstetrical.
- Ia acid folic conform recomandării medicale și urmărește o greutate cât mai apropiată de normal.
În timpul sarcinii:
- Nu lipsi de la controale – multe riscuri se detectează înainte să apară simptome.
- Măsurarea ecografică a colului (de obicei între 16-24 săptămâni, la indicația medicului).
- Tratamente preventive când sunt indicate: progesteron vaginal, cerclaj (când există insuficiență cervicală), alte măsuri individualizate.
- Tratează prompt infecțiile urinare; hidratează-te; evită automedicația.
- Adaptează efortul: evită ridicat greutăți, stat prelungit în picioare, căldură excesivă.
- Partenerul poate ajuta mult prin sprijin practic (odihnă, program, alimentație), reducerea stresului și prezența la controale.
Semne și simptome de alarmă
Contactează medicul sau mergi la camera de gardă dacă apar:
- Contracții regulate (mai mult de 4-6 pe oră), dureri ca la menstruație sau „întăriri” repetate ale burții.
- Presiune pelvină, dureri lombare ritmice, crampe sau „junghiuri” repetate.
- Scurgere apoasă continuă (posibilă rupere a membranelor), mucus cu sânge sau sângerare.
- Febră, frisoane, usturime la urinare, durere în flancuri.
- Scăderea semnificativă a mișcărilor fetale după ce au devenit constante.
Ce se întâmplă în spital dacă suspectăm travaliu prematur
Echipa medicală va evalua rapid dacă nașterea este iminentă și cum putem câștiga timp:
- Te consultă și urmărește dacă ai contracții regulate.
- Face ecografie pentru col și pentru starea bebelușului.
- Poate recomanda analize de sânge, urină sau teste pentru a căuta o infecție.
- Dacă este nevoie, îți poate administra tratament pentru a reduce contracțiile.
- Poate administra corticoterapie pentru maturarea plămânilor copilului, atunci când vârsta de sarcină o impune.
- La vârste gestaționale mici, se poate administra sulfat de magneziu pentru neuroprotecția copilului.
- Dacă se estimează că bebelușul va avea nevoie de îngrijiri speciale după naștere, se recomandă transferul gravidei înainte de naștere către o maternitate cu nivel adecvat.


Nașterea: este obligatorie cezariana?
Nu. Cezariana nu este automat „mai sigură” în prematuritate. Decizia se ia individual, în funcție de poziția fătului, starea lui la monitorizare, placenta, istoricul uterin și context (de exemplu, gemelaritate). Când condițiile sunt favorabile, nașterea vaginală poate fi o opțiune bună.
Cum alegi medicul și maternitatea (Nivel 1, 2, 3)
În România, structurile de obstetrică-ginecologie și neonatologie sunt ierarhizate pe 3 niveluri (cu subniveluri), iar complexitatea serviciilor crește de la nivelul 1 la nivelul 3.
În sarcinile cu risc de prematuritate, obiectivul este să naști acolo unde există resurse pentru îngrijirea nou-născutului, iar „transportul in utero” (transferul gravidei înainte de naștere) este prioritar.
Orientativ:
- Nivel 1 – pentru sarcini cu risc redus și, în principal, nașteri la termen; dacă nașterea survine prematur, se face stabilizarea inițială și transferul, la nevoie.
- Nivel 2 – poate îngriji prematuri cu nevoi moderate, în general peste 32 săptămâni sau peste 1500 g, în funcție de starea clinică.
- Nivel 3 – pentru risc înalt și prematuri foarte mici, în general sub 32 săptămâni sau sub 1500 g, care pot necesita Terapie Intensivă Neonatală.
Întrebări utile pentru maternitate:
- Există NICU/TINN și mecic neonatolog 24/7?
- Se poate asigura suport respirator pentru prematuri?
- Există anestezie și posibilitate de cezariană de urgență oricând?
- Care este protocolul de transfer către un centru de nivel mai înalt, dacă este nevoie?
Dacă alegi o maternitate privată, întreabă explicit ce nivel are secția de obstetrică și neonatologie, dacă există Terapie Intensivă Neonatală în aceeași unitate și către ce spital se face transferul dacă apar complicații.
Alegerea medicului contează la fel de mult: caută un obstetrician cu experiență în sarcini cu risc, care comunică clar și lucrează într-o echipă completă (ecografie de specialitate, neonatologie, anestezie).
Dragi părinți,
Risc de prematuritate nu înseamnă inevitabilitate. Cu un plan bun, controale regulate și reacție rapidă la simptome, șansele de a duce sarcina cât mai aproape de termen cresc considerabil. Dacă ai orice îndoială, cere ajutorul echipei medicale.
Notă: Material informativ pentru părinți. Recomandările se personalizează de către medicul curant în funcție de istoricul și evoluția sarcinii.
Întrebări frecvente pentru părinți
- Trebuie să stau doar în pat ca să evit prematuritatea?
De regulă, nu. Se recomandă adaptarea activității și evitarea efortului intens; repausul strict se indică doar în situații selectate.
- Progesteronul ajută?
Da, în anumite contexte (de exemplu, col scurt ce se reevaluează peste o săptămână – se recomandă administrare progesteron). Se administrează doar la indicația medicului.
- Cerclajul este obligatoriu dacă am col scurt?
Nu întotdeauna. Medicul decide personalizat dacă se impune montarea firului de cerclaj.
- Când trebuie să merg urgent la spital?
La contracții regulate, sângerare, scurgere de lichid, febră, dureri lombare ritmice sau scăderea mișcărilor fetale.
- Dacă am FIV, înseamnă că voi naște prematur?
Nu. Multe sarcini FIV ajung la termen; monitorizarea atentă ajută mult.
- Pot călători sau zbura?
În sarcinile cu risc, călătoriile lungi se planifică împreună cu medicul și se evită când există col scurt, contracții sau sângerări.
Cum poți susține Asociația ARNIS
Vrei să dai o mână de ajutor proiectelor din maternități?
Poți să donezi, să faci voluntariat sau să distribui resursele ARNIS prietenilor tăi care au născut un bebeluș prematur.
Copiii născuți prematur au nevoie de părinți informați, de comunitate și de un sistem medical care înțelege importanța dezvoltării lor încă din primele zile de viață.
ARNIS construiește un model de îngrijire Centrat pe familie și pe neurodezvoltarea nou-născutului aflat în Terapie Intensivă Neonatală.
Dacă vrei să fii parte din această schimbare, poți susține proiectele ARNIS prin:
- donații lunare cu cardul pe site-ul arnis.ong/doneaza
- prin SMS la 8835 cu textul PREMATUR pentru a dona recurent 5 euro lunar
- redirecționarea a 3,5% din impozit pe site-ul f230.arnis.ong
- sponsorizări din partea companiilor, pentru care contractele sunt disponibile aici: arnis.ong/doneaza


