Conferința F.I.N.E. pentru cadre medicale: Îngrijirea Neurodevelopmentală este esențială!

Family and Infant Neurodevelopmental Care Education, programul coordonat de dr. Inga Warren, este curricula adusă de ARNIS în Romania încă din 2018. Prin organizarea de cusuri pentru cadrele medicale, contribuim la schimbarea practicii medicale în secțiile de Neonatologie pentru creșterea calității ingrijirilor medicale, la o neurodezvoltare optimă și reducerea riscului de dizabilități secundare în cazul prematurilor și a celorlalți nou-născuți îndelung spitalziați la naștere.

După 5 ani și aproape 300 de cadre medicale formate la Nivelul 1 al cursului F.I.N.E. (Îngrijirea centrată pe familie pentru creșterea gradului de dezvoltare neurologică a nou-născutului), am organizat prima Conferință F.I.N.E.: Îngrijirea Neurodevelopmentală este esențială!

Conferința s-a adresat cadrelor medicale absolvente ale Nivelului 1 în cei 5 ani de când organizăm cursul. Spre bucuria noastră, peste 70 de cadre medicale s-au înscris pentru a participa la acest eveniment.

Scopul Conferinței a fost reamintirea princiilor predate la curs, pentru a facilita implementarea lor în secție. Informațiile prezentate s-au succedat de la modele de buna practică, prezentarea studiilor care argumentează importanța asigurării unei dezvoltări neurologice optime, până la prezentarea unui grafic de recuperare a copilului prematur de la 0 la 12 ani.

Invitat la Conferință ca speaker a fost domnul doctor Csaba Nador (MD, CSc Șef al Departamentului Neonatologie din cadrul secției Obstetrică și Ginecologie, Universitatea Semmelweis) care a prezentat implementarea Family Centred Care în două spitale ale vecinilor ungari. Dr. Csaba Nador a lucrat îndeaproape cu asociația de pacienți Melletted a Helyem Egyesület și împreună au adus training-ul F.I.N.E. în majoritatea secțiilor de neonatologie din Ungaria.

Dr. Nádor Csaba este medic pediatru și neonatolog, iar din 2009 deține o diploma în managementul sănătății. Din 2005, conduce unitatea de terapie intensivă pentru prematuri (PIC), în prezent PIC al Centrului de Sănătate al Forțelor Armate Ungare. În 2014, a devenit specialistul național responsabil de calitate în neonatologie la GYEMSZI. Este un susținător hotărât al îngrijirilor neonatale prietenoase cu familia și, fără implicarea și educarea părinților, consideră de neconceput un tratament de succes și eficient. Consideră că ”în secția de terapie intensivă pentru prematuri, lupta nu este doar pentru supraviețuire, ci pentru realizarea unor perspective de viață de calitate, în care îngrijirea dezvoltării și alimentația adecvată a bebelușilor prematuri joacă un rol predominant.” (sursa citat: https://www.mellettedahelyem.hu)

Dr. Inga Warren, CBE, MSc, DSc, FRCOT este autorul principal al Programului F.I.N.E. și co-director al F.I.N.E. International. Este trainer NIDCAP Senior, cu o vastă experiență internațională, cu lucrări despre îngrijirea centrată pe familie pentru dezvoltarea nou-născutului publicate în reviste de asistență medicală, terapie și medicină. Este co-autor la „Îngrijirea bebelușului tău în unitatea neonatală: un manual pentru părinți”. Are un Master în Dezvoltarea Copilului, este doctor onorific în științe acordat de Universitatea Oxford Brookes, este membru al Colegiului Regal de Terapeuți Ocupaționali și a primit distincția „Commander of the Order of the British Empire„ în lista de onoare a Anului Nou al Reginei 2021.

Dr. Inga Warren a readus în discuție importanța atribuirii rolului de îngrijitori primari părinților, individualizarea îngrijirilor acordate nou-născuților prin atenție la factorii care influențează deezvoltarea creierului: stresul și durerea, somnul, hrănirea, poziționarea, interacțiunea socială și conexiunea afectivă. Dr. Inga Warren declară că observarea comportamentului sugarului este cheia pentru:

  • Protejarea stabilității stării copilului și a confortului acestuia,
  • Pretejarea dezvoltării creierulu,
  • Îmbunătățirea relației părinte-copil.

Corina Croitoru (membru fondator și președinte ARNIS) a prezentat graficul de recuperare a unui copil prematur de la 0 la 12 ani, punând accent pe ideea că recuperarea cognitivă este la fel de importanta ca și recuperarea pe partea motorie și că trebuie începută cât mai devreme posibil.

Traducerea simultată din engleză în română a fost asigurată de Eugenia Dobrescu (Consultant nutriționist certificat PBN, Consultant în lactație certificat IBCLC), căreia îi mulțumim.  Conferința a fost organizată cu sprijinul și amabilitatea EFCNI (European Foundation for the Care of Newborn Infants) prin sponsorizarea RedHat. Mulțumim!

La finalul evenimentului, participanții au primit Certificate de participare semnate de dr. Inga Warren, iar satisfacția general a participanților, exprimată într-un chestionar anonim, a fost de peste 90% în privința organizării, lectorilor, conținutului și traducerii.

Entuziasmul participanților pentru subiect ne-a dat idea de a crea un grup, o comunitate a specialiștilor interesați de neurodezvoltarea nou-născuților internați în secțiile de terapie intensive neonatală.

Mulțumim partenerilor și participanților! Vom continua să inspirăm și să sperăm că într-o zi toți părinții vor avea acces în secție pentru a-și îngriji bebelușul, iar calitatea serviciilor medicale de nursing va fi similară cu cea din tări la care ne uităm ca model.

30.09.2022