Cursul F.I.N.E. la Timișoara în iulie 2023

 

Pe 11 și 12 iulie 2023 ne-am bucurat de întânirea cu 50 de cadre medicale din Timișoara, Arad, Oradea, Hunedoara și București, cu ocazia primului Curs F.I.N.E. Nivel 1 organizat fizic, după pandemie.

Am avut ca invitați medici și asistente medicale specializate în neonatolgie din secțiile spitalelor: Maternitatea Odobescu Timișoara, Maternitatea Bega Timișoara, Secție de neonatologie a Spitalului de copii ”Louis Țurcanu” Timișoara, Spitalul Județean de Urgență
Oradea, Spitalul Municipal Dr Al. Simionescu Hunedoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad și 2 fizioterapeuți de la INSMC Grivița București.

Cursanții au parcurs sesiunea teoretică online, pe platforma de e-learning fine.arnis.ong și partea a doua, sesiunea practică de grup, fizic alături de trainerii Beverley Hicks și Mary Martina O’Connor sub coordonarea dnei. dr. Inga Warren. Întâlnirea a avut loc în Timișoara, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, în spațiul laboratorului SIMLAB.

Sesiunea a fost creditată de OAMMR care a oferit 6 EMC asistentelor medicale prezente la curs.

Cursul a fost oferit gratuit participanților, ARNIS suportând din fonduri proprii (sponsorizări și donații prin debit direct) costurile cu deplasarea cursanților din alte orașe, protocolul, închirierea spațiului, creditarea OAMMR și costurile pentru prezența trainerilor în România.

Cursanții au apreciat pozitiv conținutul cursului și organizare, și au plecat de la sesiune inspirați pentru a aduce schimbarea în secțiile în care profesează, pentru îmbunătățirea îngrijirilor și a outcome-ului nou-născuților îndelung spitalizați la naștere.

Iată câteva reacții ale cursanților, selectate din Formularul de Feedback:

  • Consider că e un curs ce ar trebui accesat de toate cadrele medicale implicate în îngrijirea nou-născutului. M-a impresionat în mod plăcut partea teoretică a cursului care este clar rodul unei documentări și experiențe îndelungate. Mi-a mai plăcut dinamica părții practice și faptul că au fost atât demonstrații practice, cât și posibilitatea de a exersa tehnicile explicate.
  • Felicitări tuturor celor implicați în buna organizare a acestui curs de formare profesională, pentru calitatea informatiilor oferite, într-un mod atractiv, profesionist și accesibil tuturor. Consider că a reușit să capteze atenția celor prezenți prin conținutul bogat de informații, cu exemple practice și utile, prezentate cu calm și răbdare și fiecare dintre noi s-a întors acasă cu un bagaj mai bogat. A fost o experiență frumoasă, o oportunitate de dezvoltare și îmbunătățire a cunoștințelor. Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a participa la acest curs!

Am întrebat și ce schimbări vor pune în practică la locul de muncă, în primă fază, după asimilarea informațiilor de la curs:

  • Asigurarea confortului în timpul recoltării de sânge, tehnica de îngrijire cangur, participarea părinților la îngrijirea/alimentarea/liniștirea în timpul recoltării de probe biologice sau alte investigații efectuate nou-născutului în compartimentul nostru.
  • Modelul pentru cuiburi, înfășarea pentru puncție lombară, alimentarea la biberon pe perna.
  • Cuibul, hrănirea din poziția laterală, poziționarea pentru puncție și pentru examenul oftalmologic, precum și să încercăm mai mult kangaroo care.
  • Implicarea părinților în îngrijirea nou-născutului.
  • Să colaborăm mai mult cu mămicile.
  • Poziționarea în cangur a nou-născuților cât mai mult timp.

Mulțumim susținătorilor: persoane fizice, care au ales să doneze recurent pentru Programul NICU și pentru suport în organizarea acestui eveniment, companiei GE HealthCare România.

ARNIS continuă să se focuseze pe formarea profesională a specialiștilor din domeniul perinatal în intervenție timpurie, demers început din 2018.

Îngrijirea centrată pe familie pentru creșterea gradului de dezvoltare neurologică a nou-născutului (F.I.N.E. – Family and Infant Neurodevelopmentale Care Education – UK) este o abordare multidisciplinară care subliniază importanța implicării familiei în îngrijirea sugarilor prematuri. F.I.N.E. promovează rolul esențial al experiențelor de neurodezvoltare timpurie în modelarea bunăstării viitoare a copilului și a rezultatelor pe termen lung.

În România, ca și în multe alte țări, există o recunoaștere din ce în ce mai mare a importanței principiilor F.I.N.E. pentru îmbunătățirea îngrijirii neonatale și promovarea rezultatelor pozitive de dezvoltare pentru bebelușii prematuri. Potrivit celor mai recente date disponibile, România are o rată a nașterilor premature de aproximativ 8-10%, ceea ce este în concordanță cu media globală.

Îngrijire centrată pe familie în Terapie Intensivă Neonatală (TIN)

Îngrijirea centrată pe familie este un principiu de bază al curriculei educaționale F.I.N.E.. Acesta promovează implicarea activă a părinților  în îngrijirea nou-născuților cu afecțiuni la naștere și spitalizați în TIN. În mod tradițional, terapiile intensive neonatale au fost concepute ca medii sterile, limitând implicarea și atingerea părinților din cauza preocupărilor legate de riscurile de infecție. Cu toate acestea, cercetările au arătat că (1) implicarea părinților în secțiile de terapie intensivă neonatală scade stresul parental, depresia și anxietatea și duce la scăderea duratei internării în TIN și a spitalizării nou-născutului, determinând scăderea consecutivă a costurilor pentru societate (Melnyk BM. Pediatr 118, e1414-1427 -2006) și (2) o meta analiză a demonstrat că îngrijirea în saloanele tip rooming-in scad riscul de sepsis cu 37% și ajută la creșterea ratei alăptării la externare cu 31% (Van Veenendaal NR. Lancet Child Adolesc Health 3. 147-157 -2019).

Rolul educației în îngrijirea pentru neurodezvoltare a nou-născutului

Educația joacă un rol crucial în implementarea eficientă a practicilor F.I.N.E.. Profesioniștii din domeniul sănătății, inclusiv neonatologii, asistentele și alți angajați ai TIN, au nevoie de pregătire și sprijin pentru a adopta practici de îngrijire centrate pe familie. În plus, părinții au nevoie de educație și îndrumare pentru a înțelege beneficiile implicării lor active în îngrijirea copilului lor.

ARNIS îndelinește acest rol, cel de furnizor de educație și de liant dintre cadrele medicale și părinți. Începând din 2018 ARNIS și-a asumat rolul de furnizor al cursului F.I.N.E. Nivel I și II (Family and Infant Neurodevelopmental Care Education) prin colaborarea directă cu inițiatorii programului F.I.N.E. din UK. Astfel, ARNIS a organizat gratuit cursul F.I.N.E. Nivel 1 pentru 350 de cadre medicale (91 de medici, 249 de asistente medicale și 10 terapeuți) din secțiile de neonatologie a 12 spitale din România și Cursul F.I.N.E. Nivel II pentru 5 cadre medicale.

Totodată, ARNIS a dezvoltat și distribuit în spitale materiale educaționale dezvoltate de specialiști în îngrijirea neonatală, cum sunt broșurile, ghidurile și seminariile video, disponibile gratuit pentru părinții bebelușilor îndelung spitalizați în terpaie intensivă neonatală. Resursele sunt disponibile în format digital pe site-ul ARNIS, iar unele dintre broșuri și ghiduri sunt distribuite periodic în spitale.

Broșuri și Ghiduri: https://arnis.ong/project/brosuri-si-ghiduri/

Seminarii video pe teme de prematuritate: https://arnis.ong/project/seminarii-video/

Intervenția Timpurie în secțiile de Terapie Intensivă Neonatală

 

Secțiile de Terapie Intensivă Neonatală (TIN) sunt unități medicale specializate în îngrijirea copiilor născuți prematur sau cu afecțiuni medicale complexe. Aceste secții reprezintă coloana vertebrală a asistenței medicale neonatale, unde medicii și personalul medical calificat lucrează în echipă pentru a oferi îngrijiri vitale pentru nou-născuții vulnerabili. Intervenția timpurie în TIN este esențială pentru supraviețuirea și dezvoltarea sănătoasă a acestor copii mici și pentru reducerea complicațiilor pe termen lung.

Importanța intervenției timpurii în TIN:

  1. Dezvoltarea optimă a creierului: Protejarea dezvoltarii creierului prin crearea unui mediu cat mai apropiat de cel intrauterin (lumina, zgomot, respectarea somnului, poziționare în cuib). Creierul unui copil se dezvoltă într-un ritm rapid în primii ani de viață, iar intervenția timpurie poate influența pozitiv acest proces. Îngrijirea specializată și protejarea dezvoltarii optime a creierului în TIN pot contribui la îmbunătățirea potențialului cognitiv al copilului pe termen lung. Studiile arată că durerea și stresul resimțite de nou-născut pe perioada internării la naștere pot avea impact asupra dezvoltării sale neurologice. Protejarea creierului este unul dintre principiile fundamentale ale F.I.N.E. Un bun management al durerii și stresului pe perioada spitalizării are ca rezultat externarea unui sugar mai sănătos, cu probabilitate mai mică în a dezvolta deficiențe fizice sau psihice. Practicarea Kangaroo Mother Care (KMC/skin to skin care) stimulează lactația și facilitează alăptarea – foarte importantă pentru un bebeluș născut înainte de a parcurge toate etalene de dezvoltare intrauterină; dezvoltă atașamentul părinte-copil, iar contactul precoce cu copilul dezvoltă în părinte o asumare a responsabilității, scade stresul prenatal, depresia și anxietatea și reduce durata internării în TIN și a spitalizării nou-născutului (Melnik BM. Pediatr 118,e1414-1427 -2006); îngrijirea tip cangur reduce mortalitatea infantilă cu 40%, infecțiile/septicemiile cu 65%, hipotermia cu 72% (Conde-Agudelo A. Cochrane Database Syst Rev 8 -2016); ajută la neurodezvoltarea la potenșialul optim al nou-născutului, lucru ce ajută atât la dezvoltarea capacităților motorii, cât și a celor cognitive. KMC se practică în secțiile TIN, sub observația și recomandarea cadrelor medicale, piele pe piele, într-o fotoliu special cu spătar înclinat, cel puțin o oră în poziție și doar cu bebelușii care primesc acordul și recomandarea medicului.
  2. Asistență familială și suport emoțional: Pe lângă îngrijirea medicală, intervenția timpurie în TIN oferă și suport emoțional pentru familiile copiilor internați. Părinții se confruntă adesea cu o perioadă dificilă și incertă, iar sprijinul emoțional și informațiile oferite de personalul medical pot ajuta la reducerea stresului și anxietății.
  3. Echipă multidisciplinară: Într-o secție de terapie intensivă neonatală, lucrează o echipă de specialiști din diferite domenii medicale, cum ar fi neonatologi, asistente medicale specializate, terapeuți respiratori, nutriționiști și alți profesioniști. Colaborarea acestor specialiști asigură un plan integrat de îngrijire și intervenție, adresând fiecare aspect al sănătății copilului.
  4. Educație și pregătire pentru părinți: Intervenția timpurie în TIN include și educația părinților cu privire la îngrijirea copilului lor. Părinții sunt implicați în luarea deciziilor referitoare la tratamente și strategii de îngrijire, ceea ce le oferă încredere și abilități pentru a avea grijă de bebelușul lor și după externare.

Intervenția timpurie în secțiile de terapie intensivă neonatală este crucială pentru a asigura supraviețuirea și dezvoltarea sănătoasă a nou-născuților vulnerabili. Cu echipamente medicale avansate, personal medical specializat și suportul emoțional adecvat, aceste secții joacă un rol esențial în salvarea vieților și în îmbunătățirea perspectivelor de viitor ale copiilor prematuri sau cu afecțiuni medicale grave la naștere. Educația, cercetarea și îmbunătățirea continuă a practicilor în TIN vor contribui la creșterea succesului intervenției timpurii și la îmbunătățirea calității vieții nou-născuților îndelung spitalizați la nașetre.

Cum reacțiile în urma Maratonului Kangaroo Care 2023 au fost extrem de pozitive atât din partea cadrelor medicale (din 5 spitale participante), cât și a părinților, ne-am propus să ne centrăm atenția pe implementarea metodei de îngrijire cangur (Kangaroo Mothe Care – KMC / skin-to-skin care) care aduce împreună părintele și copilul în secția de terapie intensivă neonatală. Bebelușii din cele 5 spitale au petrecut 333 de ore pe pieptul mamei sau al tatălui în cadrul Concursului KMC 2023.

ARNIS continuă Programu NICU prin finantarea trainingului F.I.N.E. Nivel II pentru 3 cadre medicale în 2023.

ARNIS are nevoie de susținere pentru a continua să fie alături de părinți, copii și de cadrele medicale.

Poți susține ARNIS în mai multe moduri, fie că ești persoană fizică sau juridică.

Intră pe pagina DONEAZĂ și alege modul cel mai potrivit în care dorești să te implici: https://arnis.ong/