Povestea familiei Roșca

O mamă care a ales să devină la rândul ei înger păzitor al părinților greu încercați de viață

Numele meu este Roșca Ioana, am 33 de ani și sunt mama a trei copii: două fete și un băiat. Sunt căsătorită de 10 ani și astăzi mai mult că ieri, dar mai puțin ca mâine, știu că bărbatul cu care m-am căsătorit, este un minunat soț și un tată foarte iubitor.

Din totdeauna am visat la familia perfectă pentru mine: mama, tata și copiii (fete și băieți). Am primit-o!

La 13 Ianuarie 2021, s-a născut cel de-al treilea copil, Ioan-Alexandru, băiatul visurilor noastre. Un copil dorit enorm.

Din păcate, cea de-a treia naștere a fost presărată cu lacrimi, durere, neputință, birocrație și o luptă cu noi înșine de a nu ajunge în punctul să ne pierdem mințile, credința și iubirea care ne-a legat.

La 8 ore după naștere am primit vestea pe care nu mi-o doream niciodată să o aud despre viața copiilor mei. Ioan-Alexandru s-a născut cu o malformație a căilor digestive superioare (Atrezie de esofag, cu fistulă dublă).

Când minunile noastre cresc în pântece, fiecare organ are vremea lui de dezvoltare. Esofagul micuțului nostru s-a oprit din creștere și si-a făcut drum greșit prin trahee. Acest lucru a făcut ca al lui stomac să nu crească și plămânii să se umple de lichid amniotic. Ulterior i s-a pus și diagnosticul de pneumonie de aspirație.

Cel mai dureros drum din viața noastră a fost cel presărat de birocrație. Faptul că la controalele lunare, nimic nu părea a fi în neregulă cu puiul nostru, m-a determinat să nasc cât mai aproape de casă, fără să îmi fac griji că momentele în care medicul îmi spunea că totuși copilul este mai mic decât trebuie, ar putea însemna că suferă de vreo malformație. Și primele două sarcini au fost la fel, au recuperat în ultimele săptămâni și atunci mi-am spus că istoria se repetă.

Spitalul în care am născut nu era deloc dotat pentru urgențe de acest fel și transferurile de la un spital la altul, care se află la sute de kilometrii unul de altul, a fost o loterie pe care am câștigat-o într-un final, dar pe care nu vreau să o mai trăiesc și nu doresc nimănui acest lucru.

Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu-Mureș și personalul ATI COPII și CHIRURGIE PEDIATRICĂ, au fost salvarea noastră. Șansele de supraviețuire au fost minime, dar Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile. După 34 de zile intubat și alte 36 de asigurare că totul este bine, mi-am primit copilul în grijă.

Chiar și astăzi, la 3 ani de la nașterea lui Ioan-Alexandru (Ionuț), sunt întrebată cum am biruit? Am avut credință și sprijin. Credință în Dumnezeu, în oameni, în medici.

Am avut sprijinul familiei lărgite și în primul rând al soțului, care s-au ocupat perfect de creșterea celor două fete, oferindu-mi posibilitatea să fiu în permanență lângă Ionuț. Am avut sprijinul medicilor și al întregului personal, lăsându-mă să îl văd zilnic, încurajându-mă să îi cânt, să îi vorbesc și uneori să îl ating, pentru ca el să știe că sunt acolo, că îl iubesc și că voi avea toată răbdarea din lume să fiu acolo și să îl aștept indiferent de cât timp v-a fi nevoie.

Un an și jumătate, Ionuț a fost hrănit prin gastrostomă. În această perioadă a fost greu să procurăm gastrostomele, care ajungeau greu în țară și costau foarte mult. Dar să știți că Dumnezeu a presărat foarte atent, în toată lumea oameni minunați pe care i-am întâlnit în momentele în care credeam că totul este prea dificil. Din Canada ne-a trimis un înger păzitor care a ajutat cu procurarea gastrostomelor, din loc în loc în România, a pus în mișcare alți îngeri păzitori care s-au rugat pentru Ionuț și care atunci când aveam nevoie de una alta în spital nu ezitau să ne ajute, chiar și numai cu o vorbă bună. Numele lor sunt trecute într-un loc special și nu îi vom uita niciodată, chiar dacă viața nu ne va aduce împreună poate niciodată.

La fix un an și șase luni, ne aflam la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Sklodowska Curie” București, pentru operația de reconstrucție a esofagului. Operația a fost un succes și la o săptămână de la operație, îi ofeream hrană pe gură ca unui copil perfect sănătos.

Am descoperit ARNIS, după operația de reconstrucție a esofagului, în preajma Zilei Mondiale a Prematurității 2022 când, citind poveștile altor familii cu copii eroi, am decis să ajut și eu, ca mulțumire pentru că strâng și eu în brațe un erou. În fiecare zi este mai bine, crește și mai învață ceva. A intrat în colectivitate, iubește copiii, mașinile și viața.

Dragi părinți de eroi, fiți puternici și rămâneți uniți, răsplata va fi una pe măsură!

Mulțumim, ARNIS!

Ioana este una dintre cei aproximativ 1000 de donatori recurenți, inimoși, care au înțeles că o asociație de pacienți are un rol important în sistemul de sănătate. Îi mulțumim Ioanei care a ales să împărtășească curajos povestea familiei ei!

La fel ca Ioana, majoritatea donatorilor ARNIS sunt cu inima alături de ceilalți părinți greu încercați de probleme la naștere ale copiilor. Programul NICU, cel prin care ne implicăm în maternități, este în mare parte susținut de eforturile lunare ale celor 1000 de donatori prin Debit Direct sau Donație recurentă pe arnis.ong. ARNIS a susținut proiecte pentru cadrele medicale din SCJU Târgu Mureș și Spitalul Marie Curie București. Vedeți detalii aici.

Citiți aici povestea unei alte mame curajoase, Melinda, despre experiența copilului ei cu gastrostoma.

Vă mulțumim în numele tuturor copiilor și părinților care petrec mult timp în spital după naștere!