Pui de om în terapie 2021

Soluții pentru a continua în pandemie

În prima parte a anului 2021 am început traducerea materialelor pentru cursul F.I.N.E. cu ajutorul dnei. Camelia Vidra, medic neonatolog, și prin implicarea voluntară a dnei. Claudia Dobocan, medic rezident neonatolog în scopul de a realiza o platformă de curs online. Am lucrat la platforma de e-learning câteva luni, iar alături de noi pentru împachetarea conținutului a fost ilustratoarea Iulia Trif. Realizarea acestei platforme a fost soluția găsită de dr. Inga Warren pentru a continua formarea cadrelor medicale din Neonatologii, în situația provocată de pandemie, în care călătoriliile între UK și România au fost foarte greu de realizat, și nu am avut șansa de a ne strânge într-o sală de curs așa cum făceam înainte de pandemie.

Ziua Internațională Kangaroo Care

Pe data de 15 mai, cu ocazia Zilei Internaționale a metodei de îngrijire Cangur 2021, am organizat un concurs. Chiar și în an pandemic, conform recomandărilor OMS, au fost încurajate și susținute în continuare maternitățile deschise și dornice să ne implice mai mult pentru binele nou-născuților îndelung spitalizați la naștere din România.  Alături de partenerul EFCNI, organizație din care facem parte din 2013, au fost donate 5 fotolii speciale pentru practicarea Kangaroo Care în spitalele din România. Spitalele au fost invitate să își exprime dorința și motivația completând un formular. Astfel, s-au înscris 6 spitale, intrând în competiția de vot a publicului, pe Facebook (părinți sau susținători din comunitatea Unu și Unu și din comunitățile Maternităților). Cele 5 fotolii au fost împărțite astfel: 3 fotolii pentru Spitalul clasat pe primul loc la votul publicului (SCJU Satu Mare) și 2 fotolii pentru spitalul de pe locul 2 (SCJU Alba). Pentru că maternitatea clasată pe locul al 3-lea, SCJU Miercurea Ciuc, a avut foarte mulți susținători, am făcut o strângere de fonduri în comunitate și am cumpărat 1 fotoliu Kangaroo și pentru această secție.

Platforma de e-learning

Asociația Unu și Unu anunță lansarea platformei online de curs PROGRAMUL EDUCAȚIONAL: Îngrijirea centrată pe familie pentru creșterea gradului de dezvoltare neurologică a nou-născutului, F.I.N.E. Nivel 1 (Family and Infant Neurodevelopmental Education), începând cu 15 septembrie 2021. Programul educațional F.I.N.E. Nivel 1 s-a desfașurat în format online, traducând platforma https://finetraininguk.com/. Cursul online este organizat în două părți: Partea 1- Sesiunea teoretică de studiu individual on-line (cu ~5 ore de studiu) și Partea a 2-a: Sesiunea practică de grup, on-line, live – un atelier pe Zoom (8 ore), găzduit și condus de traineri NIDCAP din echipa F.I.N.E. din Marea Britanie.

Primele training-uri F.I.N.E. online

În toamna anului 2021 s-a desfășurat prima sesiune de practică on-line pentru 10 reprezentanți (medici și asistenți medicali, șefi de secție) din 5 spitale din țară pentru a crea noi oportunități de colaborare, pentru viitor. Și am continuat cu alte două sesiuni, una dedicată secției de neonatologie din Târgoviște (15 medici și asistenți) și alta Secției din Satu Mare (15 asistenți). În paralel, cu ajutorul asociației de profil din Ungaria, am format 20 de cadre medicale din secția neonatologie a Spitalului din Miercurea Ciuc.

Tot în 2021, două cadre medicale au terminat Nivelul II al cursului F.I.N.E. (Family and Infant Neurodevelopmental care Education) coordonat de dr. Inga Warren: Medic neonatolog, șef secție nou-născuți a SCJU Satu Mare dna. Roxana Varga și as. Sabrina Mocanu (București).

Contact

România

tel: 0745639898

contact@arnis.ong